Viktor Orban, deranjat de boicotul comisarilor UE: Ei cred că fac mișto de noi, dar se fac de râs
- Andrei Arvinte
- 25 septembrie 2024, 21:13
Ungaria a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene pe 1 iulie anul acesta. Iar primul lucru pe care l-a făcut Victor Orban după ce țara sa a preluat rotativa Consiliului UE a fost să se ducă la Moscova, să îl întâlnească pe Vladimir Putin. Dar comisarii europeni n-au uitat și n-au iertat.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, cataloghează drept puerilă atitudinea comisarilor europeni care au boicotat reuniunile organizate de Budapesta. Țara s-a și-a asumat, pe timpul președinției Consiliului, încheierea unui pact privind competitivitatea. Doar că mulți dintre membrii CE și miniștrii țărilor membre au ales să ocolească evenimentele maghiarilor.
Orban a jignit Consiliului Uniunii Europene
Supărat, Viktor Orban a declarat că haosul produs de acest boicot a fost orchestrat de la Bruxelles. Pe un ton dur, Orban a jignit Consiliului Uniunii Europene, despre care a spus că are "miniştri şi comisari puerili, care uneori vin şi alteori nu, fără ca noi să ştim cine vine şi cine nu".
"Ei cred că fac mişto de noi, dar nu se fac decât de râs, căci UE nu ar trebui să devină o grădiniţă de copii", a spus premierul Viktor Orban.
A iritat toată Europa
Nu doar vizita din Rusia i-a enervat pe membrii Consiliului. Premierul Viktor Orban a făcut, cu de la sine putere, vizite în mai multe țări, într-o așa-numită "misiune de pace". Orban a fost în Ucraina, dar și în China și în SUA, unde s-a întâlnit cu candidatul republican, Donald Trump. Tot atunci, Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, declara că Budapesta ar prefera ca Trump să câștige alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Această ultimă sfidare a determinat Suedia și alte câteva țări UE să anunțe că nu vor trimite miniștri la reuniunile guvernamentale legate de președinția Ungariei la UE. Țările membre UE s-au plâns că premierul maghiar negociază fără acordul uniunii, în contextul în care Ungaria deține în prezent președinția Consiliului UE.