Victorie pentru Silviu Prigoană. A blocat în instanță schimbarea denumirii Rosal Grup

Victorie pentru Silviu Prigoană. A blocat în instanță schimbarea denumirii Rosal Grup

Silviu Prigoană și unul din copii săi, Silvius Prigoană, au introdus pe 15 iulie, la Tribunalul București o cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății Rosal Grup, unul dintre marii „jucători” de pe piața contractelor de curățenie, iar asta în contextul în care firma se afla în mijlocul unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție.

În toamna anului trecut, Silviu Prigoană și fiul său Honorius Prigoană au solicitat Tribunalului București, prin ordonanță președințială, suspendarea hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) a companiei de salubritate ROSAL GRUP S.A. și a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) a ROSAL GRUP S.A. din septembrie 2022.

Printre altele, în timpul ședințelor AGOA șî AGEA, la care familia Prigoană nu a participat, s-a cerut și schimbarea denumirii societății din ROSAL GRUP SA în UNITED WASTE SOLUTIONS S.A.,conform rezervării de denumire nr. 543654 din data de 18/07/2022. Pe lângă asta, a fost solicitată modificarea actului constitutiv al societății, aprobarea bilanțului contabil pentru anul 2021, prelungirea mandatului membrilor Consiliului de Administrație și al directorului general, Bogdan Niculescu.

Silviu Prigoană nu mai este acționar

Analizând documentele depuse la dosar, instanța a constatat că, la data adunărilor generale, reclamantul Honorius Prigoană deținea un număr de 40 de acțiuni precum și drepturi și obligații cu privire la un număr de 12 acțiuni ale Rosal Grup SA. Astfel, calitatea de acționar rezultată din cele 40 de acțiuni deținute i-a conferit reclamantului Honorius Prigoană calitatea de a formula o cerere de suspendare a executării hotărârilor adunărilor generale, deși acesta nu a participat la adunările generale contestate.

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimb, așa cum se arată în motivarea instanței publicată de rejust.ro, judecătorul a constatat că Silviu Prigoană nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât și-a cesionat acțiunile, neavând astfel calitatea de acționar, și nici nu poate invoca calitatea de persoană interesată, având în vedere că a cesionat și drepturile și obligațiile pe care le deținea. În acest context, judecătorul a constatat că reclamantul Honorius Prigoană nu a fost convocat la adunările generale contestate, deși avea calitatea de acționar, aspect care, potrivit legii, ar putea atrage nulitatea hotărârilor adunărilor generale.

Mai multe acțiuni în instanță

Solutia pe scurt: Respinge apelurile ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2023.

Între cele două părți aflate în dispută, au fost demarate mai multe acțiuni în instanță. Astfel, la Tribunalul București, figurează procese vizând „rezoluţiune contract dosar electronic” ( termen 2.02.2023), „autorizare convocare AGA” ( termen 3.02.2023), „obligația de a face preschimbare termen” ( termen 8.02.2023), „acțiune în anulare a hotărârii AGA” ori „plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC” (deocamdată fără termene de judecată alocate).

Curtea a considerat că suspendarea executării hotărârilor adunărilor generale era necesară pentru ca reclamantul Honorius Prigoană să își păstreze drepturile de acționar, care ar fi fost afectate în mod negativ dacă deciziile contestate ar fi fost puse în aplicare, și pentru a evita o pagubă iminentă.