Victorie importantă pentru Sorana Cîrstea la Roma. Româncele înscrise pe tabloul final s-au calificat în turul doi
- Mihai Soica
- 10 mai 2023, 23:59
Turneul la Roma este prevăzut cu premii totale în valoare de 3.5 milioane de euro. Sorana Cîrstea s-a înscris la turneul de 1000 de puncte WTA, și speră că va face o figură frumoasă în continuare.
În primul tur, Sorana Cîrstea a întâlnit-o pe americanca, cu origini ucrainene, Katie Volynets.
După două și 25 de minute, jucătoarea din România a reușit să se impună scorul de 2-6, 6-3, 6-4. Victoria în primul tur de la Roma i-a adus Soranei Cîrstea un cec în valoare de 12.652 euro și 35 de puncte în clasamentl WTA.
În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâni pe Jelena Ostapenko, locul 20 în clasamentul mondial, cu care a mai jucat de două ori în cariera ei. Ambele meciuri, în 2017, la US Open şi în sferturi la turneul de la Beijing, China, au fost pierdute de jucătoarea de tenis din țara noastră.
Un parcurs bun în 2023
Situația de acum șase ani nu este valabilă acum. În acest an, Sorana Cîrstea a reușit mai multe performanțe notabile, ultima acum trei zile când a reușit să câștige Catalonia Open, din Spania. În urma acestei performanțe, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 34 în clasamentul mondial.
La finalul meciului de la Catalonia Open, pe care l-a câștigat în două ore, Sorana Cîrstea a ținut să le transmită mulțumirile sale românilor care trăiesc în Spania, și care au umplut locurile arenei de tenis.
”Voi vorbi în spaniolă, dar mai întâi vreau să o felicit pe Elizabeth (cealaltă finalistă - n.n.), ai jucat foarte bine. Meriți să ajungi sus, sunt sigură că vei fi acolo curând, pentru că tu și antrenorul ați făcut o treabă excelentă. Apoi, vreau să le mulțumesc tuturor care au fost aici și m-au sprijinit în această săptămână. Atmosfera a fost incredibilă. Vreau să le mulțumesc tuturor românilor, care mă urmăresc și mă sprijină întotdeauna. Suntem dintr-o țară destul de mică, dar suntem foarte uniți, iar astă înseamnă foarte mult”, a spus Sorana.
Româncele din turneul de la Roma
La turneul de la Roma, de 1.000 de puncte WTA, s-au înscris mai multe jucătoare din România.
Ana Bogdan a reușit să treacă în primul tur de jucătoarea japoneză Nao Hibino, cu scorul de 7-5, 6-0.
De asemenea, Gabriela Ruse a a trecut de Linda Fruhvirtova, din Cehia, cu un scor catergoric de 6-1, 6-.
În turul doi va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang, potrivit Agerpres.