Victor Ponta și alți lideri social-democrați europeni, așteptați de Francois Hollande la Paris

Victor Ponta și alți lideri social-democrați europeni, așteptați de Francois Hollande la Paris

Preşedintele francez François Hollande va primi sâmbătă la Paris şapte şefi de guverne social-democrate, între care şi Victor Ponta, la o "reuniune informală" consacrată priorităţilor viitoarei Comisii Europene.

La reuniune, care este prevăzută să înceapă la ora 10.00 GMT (13.00, ora României), sunt aşteptaţi Werner Faymann (Austria), Elio di Rupo (Belgia), Helle Thorning-Schmidt (Danemarca), Matteo Renzi (Italia), Victor Ponta (România), Robert Fico (Slovacia) şi Bohuslav Sobotka (Cehia).

Urmează să fie prezenţi, de asemenea, potrivit mediafax.ro, vicecancelarul german Sigmar Gabriel, liderul Partidul Social-Democrat (SPD), şi Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului Eurpean (PE), care prezidează grupul socialiştilor din noul Parlament.

Gabriel, care este şi ministru al Economiei, a propus la începutul săptămânii, într-o vizită la Airbus, la Toulouse, excluderea din calcularea deficitului public, în zona euro, a "costurilor cu măsurile de reformă", cu scopul de a "da mai mult timp" ţărilor vizate.

Ne puteți urmări și pe Google News