Victor Ponta: Noul Cod fiscal va proteja pensionarii printr-o prevedere specială
- Andreea Udrea, consultant politic
- 20 martie 2015, 12:02
Noul Cod fiscal va proteja pensionarii printr-o prevedere specială conform căreia această categorie nu va pierde niciun leu la eventuale viitoare recalculări, a declarat azi premierul Victor Ponta.
"Prin noul Cod fiscal, prin măsurile pe care le luăm, vreau să creăm locuri de muncă pentru oamenii tineri şi cei mai puţin tineri. Ca să avem locuri de muncă, să avem cine să plătească taxele, impozitele din care plătim pensiile şi acum şi peste 10 - 30 de ani. (...) Şi vreau să vă zic un lucru aici, la dvs., va fi în proiectul de Cod fiscal pe care îl trimitem miercuri la Parlament un articol, la final - dispoziţii tranzitorii -, care va spune exact aşa: în orice situaţie în care prin aplicarea noului Cod fiscal apar noi calcule, un nou mod de calcul, nu va fi afectat niciun pensionar de aceste calcule. Niciun leu. Nu vreau să intru în detalii, pentru că nici eu nu sunt finanţist. (...) Se poate întâmpla când se calculează, se recalculează şi vă treziţi că unii au în plus, alţii au în minus. Şi atunci am spus, ca să fie foarte clar pentru toată lumea, punem în lege dacă are cineva în plus, prin noile calcule, Doamne ajută, mă bucur, dar nimeni n-o să aibă un leu în minus prin noul Cod fiscal şi punem în lege lucrul ăsta", a detaliat premierul, la atelierul Organizaţiei de pensionari a PSD din cadrul Consiliului Naţional al partidului, care a avut loc la Palatul Parlamentului.
Victor Ponta a promis că atât timp cât va fi prim-ministru şi PSD va avea funcţia de prim-ministru, niciodată nu se va tăia un leu din pensia cuiva din România. "Niciodată cât o să fim noi la guvernare şi eu prim-ministru n-o să se vorbească despre pensionari că sunt asistaţi social sau că primesc pomeni. Primiţi prea puţin pentru cât aţi făcut pentru această ţară şi oricine zice că e mare politician de dreapta şi că trebuie să terminăm cu pensiile, cu pensionarii, este un adept al legii junglei şi eu nu vreau să trăiesc în România după legea junglei", a spus Ponta.
"Sunteţi o parte esenţială a partidului şi a structurilor noastre de conducere. (...) Aşa m-a învăţat mama acasă, aşa cred că am învăţat toţi, că totuşi începem întotdeauna prin a arăta respectul celor care trecând mai mult prin viaţă au învăţat mai mult. Tot ce ţine de puterile mele, de puterile celor din generaţia mea, ca să arătăm recunoştinţă, asta o să facem tot timpul", a mai spus preşedintele PSD.