Clujul ”de 5 stele” în lunga călătorie de la șobolani și zgomot la bun simț instituțional
- Nicolae Comănescu
- 30 octombrie 2026, 10:30
Clujul și-a purtat de ani buni succesul cu nasul puțin pe sus. Oraș de cinci stele, oraș universitar, oraș european, oraș al festivalurilor, al marilor proiecte și al viitorului metrou. Un oraș care s-a privit cu satisfacție în propria oglindă și a început să creadă tot mai mult în imaginea pe care și-a construit-o despre sine.
Aeroportul a crescut, avioanele au plecat spre tot mai multe destinații, iar promisiunea unui zbor direct spre New York a venit aproape firesc într-o poveste despre succes. Clujul a vrut să pară un oraș care a intrat definitiv în liga mare. Numai că, uneori, este suficient să cobori privirea. În plin centru al Clujului vom învăța, probabil, să trăim în bună armonie și cu șobolanii.
Vom deveni iubitori de șobolani. De ce nu? Există iubitori de câini, de pisici, de porumbei — de ce n-am face loc, în marele nostru proiect de civilizație urbană, și șobolanului? Instituțiile care ar trebui să păzească sănătatea și ordinea orașului par să se fi sclerozat. Au trecut alegeri, s-au schimbat aceleași afișe și aceleași sloganuri, au rămas încremeniți în proiect aceiași oameni și, inevitabil, lucrurile au rămas aceleași.
Iar cei care veghează asupra orașului par să se fi plictisit. Și-au mai schimbat cravata, mașina și, poate, amanta. În rest, nimic. Șaormeriile și localurile care au înflorit vizavi de Catedrală, la câțiva pași de Matthias Rex, au transformat curțile unor imobile din centru în anexe ale propriilor afaceri. Gunoiul alimentar a ajuns acolo unde locuiesc oameni.
Resturile, mirosul pestilențial și mizeria au devenit parte din viața zilnică a unor locatari care n-au cerut să trăiască în spatele unei bucătării publice. Iar odată cu gunoiul au apărut și șobolanii. Deocamdată se plimbă nestingheriți prin curți. Apoi vor urca pe balcoane. Și, de ce nu?, într-o bună zi vor intra și în case.
Poate că atunci cineva va constata, cu mirare administrativă, că există o problemă. Dar să nu fim cârcotași. Clujul crește. Aeroportul a ajuns la trei milioane de pasageri, ni se promite cândva și zborul direct spre New York. Vom putea pleca, așadar, fără escală spre Manhattan. Important este să avem grijă, când ieșim din casă cu valiza, să nu călcăm pe vreun șobolan.