Vicepremierul Cristina Gherasimov anunță când vor fi deschise primele capitole de negocieri cu UE
- Ana Munteanu
- 13 august 2024, 17:37
Republica Moldova. Primele capitole de negocieri în procesul de aderare la UE vor fi deschise anul viitor. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Oficialul a subliniat că, în prezent, este în desfășurare screeningul bilateral, care se va încheia peste patru luni.
Procesul de screening bilateral
Potrivit vicepremierului, Comisia Europeană urmează să raporteze despre cât de mult se potrivește legislația Republicii Moldova cu criteriile de aderare.
„Pentru primul grup de capitole, sperăm ca deja în luna ianuarie, acest raport să fie prezentat consiliului. După aceasta urmează o decizie. Sperăm ca în primele luni ale anului următor să începem negocierilor propriu-zise”, a declarat Cristina Gherasimov pentru Moldova1.
Primele capitole de negocieri care vor fi deschise includ justiția, democrația, administrația publică, finanțele și economia.
Bruxelles-ul și partenerii internaționali s-au angajat să finanțeze un plan de investiții în economie de 1 miliard și jumătate de euro. Deocamdată, Republica Moldova are acces la instrumente destinate țărilor membre, dar fondurile de preaderare vor fi deschise în următorul ciclu bugetar, peste trei ani.
„Guvernul lucrează împreună cu Comisia Europeană la un plan național de creștere economică”, a remarcat Cristina Gherasimov.
Republica Moldova în drum spre UE
Republica Moldova a depus pe 3 martie 2022 cererea de aderare la Uniunea Europeană. Pe 23 iunie 2022 a obținut statutul de țară candidată pentru aderare la UE. Autorităților de la Chișinău i-au fost înaintate nouă condiționalități pentru a trece la următoarea etapă - cea a negocierilor.
Pe 7 iunie 2024, Comisia Europeană a anunțat că Republica Moldova și Ucraina au îndeplinit condițiile pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Pe 25 iunie 2024, Republica Moldova a început negocierile de integrare în UE. Acestea au fost lansate oficial în cadrul unei conferințe interguvernamentale la Luxemburg.
Pe 10 iulie 2024, la Chișinău, a început prima sesiune de screening bilateral. La eveniment a participat o delegație a Comisiei Europene din care a făcut parte Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate, Oliver Varhelyi.
Vicepremierul Cristina Gherasimov a declarat atunci că ajungerea la etapa de screening bilateral, în doar doi ani de la primirea statutului de țară candidat, vorbește despre eforturile depuse de autorități și societate.
„De asemenea, este și un semnal foarte clar al deschiderii UE de a ne primi în familia europeană și de a accelera procesul de aderare. Este esențial să ne mobilizăm eforturile astfel încât în următorii ani să obținem cât mai multe realizări. Etapa de screening este piatra de căpătâi a procesului de negocieri. Aceasta ne va ajuta să înțelegem unde suntem în procesul de integrare și cât de pregătiți suntem”, a afirmat Cristina Gherasimov.
Autoritățile de la Chișinău și propun ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană până în anul 2030.