Astăzi, Buşteniul nu mai are nimic din farmecul de altă dată. Pe străzile şi pe aleile ciobite de trecerea timpului sau de torenţii furioşi stârniţi atunci când temperatura se îndură să treacă de zero grade, nu mai răsună de mult timp frenezia adolescenţei. Unde sunt grupurile de tineri care luau cu asalt berările şi pizzeriile, cine şi de ce mai vine să-şi petreacă timpul aici? Staţiunea pare încremenită în timp, pe străzi vezi arareori câte un cuplu grăbit să ajungă la cine ştie ce autoservire ieftină ori câte o mamă care se chinuieşte să-i tragă copilului căciula pe cap.

Telecabina nu functioneaza

Practic, în afară de peisaj, Buşteniul nu mai are nimic de oferit. Asta pentru că, din noiembrie, nici măcar telecabina nu mai funcţionează. Dacă vrei să afli motivul şi suni la numărul de telefon de pe site-ul oficial, îţi va răspunde cu vocea sugrumată de emoţie o domnişorică din Sinaia, care nu va şti să îţi ofere nicio explicaţie. Pentru cabanierii de la Babele, defectarea telefericului a fost o adevărată lovitură, pentru că, practic, au fost nevoişi să-şi închidă afacerile pe timp nelimitat. Dar nu-i nimic, pentru că de agonia telefericului au început să profite “vestele verzi”, adică un grup de “cefoşi” care te ia la întrebări imediat ce ai îndrăznit să parchezi pe vreuna dintre alei. „Cât stai, şefule?”, te întreabă una dintre „vestele verzi”. „Aici costă 150 de lei pe zi… Cât stai, patru zile? Hai, dă-mi 20 acum şi nu-ţi mai cer alţii”. Evident, plăteşti şi nu primeşti chitanţă.

„Invitație” fără chitanță la Peștera

Grupul „cefelor late” te poate intercepta inclusiv de pe DN1. Îţi înconjoară maşina şi îţi fac o ofertă incredibilă, acum, că tot nu merge telecabina: pentru 200 de lei, poţi să mergi în maşina lor de teren până la Peştera, adică pe partea cealaltă a munţilor, pe un drum extrem de periculos. Eşti abordat pe tonul binecunoscut al „băieţilor de băieţi” din Bucureşti, politicos, dar insistent, ţi se arată hărţi şi, dacă încă nu eşti convins să închei afacerea, preţul începe să scadă. Un tată cu doi băieţi acceptă şi se urcă în maşină. A negociat la 150 de lei de persoană, dar, ca să plece, maşina trebuie să mai aştepte cel puţin doi doritori. Dacă sunt şi mai mulţi, cu atât mai bine! Se vor înghesui toţi, cum or putea, pentru că, nu-i aşa, natura cere şi ea sacrificiile ei. Dacă cineva are tupeul să îi întrebe pe „cefoşi” de acte şi de chitanţe, vei fi repezit imediat: „Aşa faci, boss? Eu te iau cu maşina mea pe munte, că sunt băiat bun, iar tu mă verifici?”. 

Din Bușteni a mai rămas doar peisajul. Jos, cele două mașini ale agenției de turism improvizate după defectarea telefericului

Praf și noxe

Dacă a rămas ceva ce nu s-a schimbat în Buşteni, atunci nu poate fi vorba decât despre coloanele de maşini aflate în tranzit şi care înaintează cu viteza melcului, împrăştiind praful şi noxele peste tot. Aşa că, dacă ai ajuns în Buşteni, ori admiri muntele de la poalele lui, cu o cafea sau o bere în mână, ori îţi rupi dinţii în cartofii prăjiţi sau în şniţelul de la bodega în care ai îndrăznit să intri.

Te-ar putea interesa și: