Vestea primită de Viorica Dăncilă când nici nu se aștepta. Dar situația e complicată
- Mihai Soica
- 31 mai 2020, 14:35
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au dispus eliberarea din arest a fostei consilierei a premierului Viorica Dăncilă, acuzată de delapidare și obținere ilegală de fonduri.
Săptămâna trecută, Gabriela Coța și soțul acesteia, Vasile Marius au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, de un judecător de la Tribunalul Sălaj. Cei doi soți au făcut contestație, iar judecătorii de la Curtea de Apel Cluj s-au arătat mai indulgenți, făță de fosta consilieră a fostului premier Viorica Dăncilă.
”Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Coța Vasile Marius și Coța Daniela Gabriela împotriva încheierii penale nr.13 din 22 mai 2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj, pe care o desfiinţează în întregime şi judecând dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în alte cauze. Dispune luarea faţă de inculpaţii Coța Vasile Marius și Coța Daniela Gabriela a măsurii preventive a arestului la domiciliu”, se arată în sentința Curții de Apel Cluj.
Procurorii din Sălaj o acuză pe Daniela Coța, care ocupa și o funcție de conducere în cadrul PSD Sălaj, de delapidare și obținere de fonduri ilegale. Concret, soțul acesteia, era președintele la Clubul Municipal ”Volei Club Zalău”, iar din această calitate a întocmit un număr de 228 de acte false, cu ajutorul cărora a a reușit să își înșusească din bugetul clubului, suma de 1.2 milioane lei.
„În sarcina celor doi s-a reţinut că, în calitate de reprezentanţi de fapt şi de drept ai Clubului Volei Municipal Zalău, în perioada 2017 – 2020, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi obţinut pe nedrept peste 1.200.000 de lei din bugetul local al Municipiului Zalău cu titlu de finanţări nerambursabile, prin prezentarea de documente false sau inexacte. De asemenea, prin întocmirea a 228 de înscrisuri care atestau în mod nereal remiterea unor sume de bani către jucători sau antrenori, în aceeaşi perioadă de timp, inculpaţii şi-ar fi însuşit din conturile clubului peste 1.900.000 de lei”, se arată în comunicatul menţionat.
Reținerea și arestarea ulterioară a Danielei Coța a fost comentată ironic și de fostul ministru al Justiției, Ana Birchall. "Doamne și cu ce îndrăzneală mă mai certa și bârfea doar pentru că am refuzat să avizez favorabil unele acte normative pe care le susținea în calitate de consilier de stat al lui Dancilă în domeniul tineretului și sportului! Niciodată nu m-am bucurat de necazul cuiva dar nu voi înceta să susțin că legea este lege și trebuie aplicată față de toți, indiferent cine este și ce funcție ocupă! Numai așa putem să ne dezvoltăm că țară: asigurând domnia legii și respectul față de lege!", a scris pe Facebook, Ana Birchall.