VESTE bună privind prețul benzinei pentru următorii ZECE ANI
- Raluca Florescu
- 12 mai 2015, 10:30
Preţul barilului de petrol va rămâne sub pragul psihologic de 100 de dolari per baril cel puţin până în anul 2025, potrivit unui raport elaborat de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) consultat de The Wall Street Journal, scrie Agerpres.
În cel mai optimist scenariu, OPEC se aşteaptă ca peste 10 ani un baril de petrol să coste aproximativ 76 de dolari.
Este o dovadă a îngrijorărilor OPEC că rivalii americani vor putea să facă faţă preţurilor reduse şi să continue să furnizeze ţiţei. De asemenea, raportul OPEC susţine că este posibil ca în 2025 preţul unui baril de petrol să coboare până la 40 de dolari.
„Un preţ de 100 de dolari nu figurează în niciunul dintre scenarii', a declarat un delegat care a participat săptămâna trecută la prezentarea raportului OPEC la sediul de la Viena al organizaţiei care reprezintă interesele celor 12 mari state producătoare.