Veste mare pentru bucureșteni. Când se poate călători pe Magistrala M5

Veste mare pentru bucureșteni. Când se poate călători pe Magistrala M5

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a afirmat, marți, că Magistrala M5 de metrou va fi dată în trafic cu călători după ce vor fi realizate toate testele dinamice.

Potrivit ministrului Lucian Bode, acest lucru se va realiza în luna septembrie.

„În 22 iunie când am fost acolo, am spus foarte clar în baza unor afirmaţii scrise, nu aşa doar spuse şi nesemnate, în baza unor asumări pe hârtie date de conducere companiei Metrorex, conducerea companiilor care lucrează pe această magistrală, noi am spus 30 iunie. Acest lucru nu a fost posibil. Am explicat de ce. Au fost două motive.

Centrala de ventilaţie, una din cele 6 centrale nu a fost finalizată. Astăzi lucrările la această centrală au fost finalizate.

Deci nu mai există niciun impediment pentru ca testele dinamice, care au început pe data de 14 august, să nu fie finalizate. Noi sperăm ca în maximum o lună - o lună şi jumătate aceste teste să fie finalizate, iar în acel moment, când ai finalizată centrala, am văzut cu toţii, că am fost împreună cu dumneavoastră, cu colegii dumneavoastră jurnalişti, am parcurs întreg traseul celor 10 staţii, împreună cu domnul prim-ministru. Am arătat că lucrările sunt finalizate, doar că avem probleme la această centrală şi nu puteam realiza toate testele dinamice.

În momentul în care vom realiza toate testele dinamice specialiştii ne vor spune "da, putem să dăm în trafic cu călători". Eu îmi doresc cât mai repede, îmi doresc în luna septembrie să putem să dăm în trafic cu călători Magistrala M 5 de metrou", a spus Lucian Bode, la B1 TV.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat pe 22 iunie că termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari pentru darea în folosinţă cu călători a metroului din Drumul Taberei - şi anume 30 iunie 2020 - nu poate fi respectat, specialiştii fiind cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare.

„În momentul preluării mandatului de ministru, am afirmat foarte clar că pentru mine şi pentru Guvernul Ludovic Orban proiectul Magistralei M5 reprezintă unul dintre principalele obiective de investiţii din Bucureşti.

În acest sens, am alocat timp şi resurse pentru ca Magistrala M5 să fie finalizată. Săptămânal, am avut şedinţe de progres (...). Sunt dator să dau câteva explicaţii. La începutul mandatului am cunoscut o categorie de angajaţi ai Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, inclusiv din Metrorex, pe care am denumit-o generic 'promitaci'. Termenul nu îl găsiţi în DEX.

Promit orice, rezolvă orice, îşi asumă orice. Când văd că se apropie termenele şi văd că tot ceea ce au promis nu se concretizează, aceştia se transformă în 'explitaci'. Nici acest termen nu o să-l găsiţi în DEX. Explică de ce nu s-a putut, cum au făcut tot ce a depins de ei şi aşa mai departe. Eu cred că este momentul ca aceste categorii să nu mai ocupe funcţii de decizie în Ministerul Transporturilor.

După ce în 2019, în noiembrie, şi până în mai 2020 am primit zeci de documente asumate prin semnătura antreprenorilor, a beneficiarului şi a consultantului, prin care reconfirmau data de 30 iunie 2020 ca dată la care metroul va circula pe M5, la sfârşitul lunii mai am fost informat cu privire la problemele apărute la centrala de ventilaţie şi staţia de pompare a apei din infiltraţii, undeva la suprafaţă în zona pieţei Moghioroş.

Aceste probleme vor întârzia finalizarea probelor tehnologice pentru instalaţii subsisteme, sisteme agabaritice, circulaţia cu trenul cu şi fără tensiune, sistemul de automatizare a traficului şi informarea călătorilor, înmagazinarea tonajului în calea de rulare", a afirmat Bode, aflat într-o vizită tehnică la metroul Drumul Taberei, împreună cu premierul Ludovic Orban.

După călătoria cu o garnitură Bombardier între staţiile Râul Doamnei - Eroilor 2, şeful de la Transporturi a apreciat ca fiind spectaculoase lucrările la magistrala M5, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere tehnologic.

Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 - 2013, POIM 2014 - 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei, potrivit agerpres.ro

Ne puteți urmări și pe Google News