Venituri de lux pe banii statului. Cât câștigă șefii CEC Bank
- Iulia Moise
- 8 iulie 2025, 18:12
CEC Bank. Sursa foto: Arhiva EVZCEC Bank, instituție bancară cu capital majoritar de stat și o istorie de peste 160 de ani, se regăsește în prezent în centrul atenției publice din cauza nivelului ridicat al salariilor din conducere. Banca, fondată în 1864 de Alexandru Ioan Cuza, și-a consolidat statutul în sistemul bancar românesc, devenind în 2024 a treia cea mai mare bancă din țară, cu cea mai extinsă rețea de sucursale la nivel național.
Cu toate acestea, sumele primite de conducerea executivă a băncii atrag critici, în special în contextul în care instituția este susținută de stat. Potrivit celor mai recente declarații de avere, remunerațiile lunare ale celor din vârful ierarhiei bancare se ridică la valori comparabile cu veniturile anuale ale multor români.
Salariile de laa CEC Bank ridică semne de întrebare
Directorul general al CEC Bank, Bogdan Constantin Neacșu, încasează un salariu lunar estimat la 27.000 de euro. Potrivit declarației sale de avere, Neacșu deține mai multe proprietăți în București, Prahova, Dâmbovița și Constanța, inclusiv terenuri intravilane și extravilane, case de locuit și de vacanță. Averea imobiliară impresionantă se adaugă unei cariere bancare influente.
Cristian Florin Șaitariu, recent numit prim-vicepreședinte al Comitetului de Direcție, vine de la EximBank, unde avea un venit anual de peste 670.000 de lei. Pe lângă mai multe apartamente și case, Șaitariu deține și terenuri agricole întinse în Giurgiu și Călărași, dar și o colecție de bijuterii și tablouri evaluate la 15.000 de euro. În plus, acesta a declarat venituri din chirii de peste 34.000 de lei.
Salariul anual ce depășește 600.000 de lei
Mirela Iovu, aflată în conducerea CEC Bank din 2008, ocupă funcția de vicepreședinte al Comitetului de Direcție. Salariul său anual depășește 600.000 de lei, iar din declarațiile de avere reiese că a investit în bijuterii, autoturisme și proprietăți imobiliare, atât în București, cât și în Constanța și Cernica. Iovu este și asociată în două firme private, administrate în familie.

Salariu UE / sursa foto: dreamstime.com
Alături de ea, Simona Andrei, celălalt vicepreședinte, cu o vechime de 15 ani în bancă, declară un venit anual de peste 645.000 de lei, precum și proprietăți în Corbeanca, Bragadiru și București.
Un Consiliu de Administrație bine remunerat la CEC Bank
Consiliul de Administrație al CEC Bank este format din opt membri. Președintele CA, Valentin Tiberiu Mavrodin, adună venituri anuale de peste 820.000 de lei din mai multe funcții publice și de consultanță. Alți membri, precum Ciprian Sebastian Badea și Mirela Șițoiu, au încasări de peste 360.000 de lei anual, în timp ce Nicoleta Mioara Cîrciumaru, membru recent numit, urmează să își actualizeze declarația de avere.
Într-o perioadă în care mulți români se confruntă cu dificultăți financiare, aceste cifre ridică întrebări privind transparența și echitatea în remunerarea angajaților din sectorul public, mai ales atunci când este vorba despre instituții controlate de stat.