„VatiLeaks”, majordomul Papei a murit. Scandalul care a cutremurat Vaticanul a rămas
- Mihnea Talau
- 24 noiembrie 2020, 17:50
Fostul majordom al papei Benedict al XVI-lea, Paolo Gabriele, condamnat de Tribunalul de la Vatican dar achitat de fostul papă pentru sustragerea unor documente secrete care au declanşat scandalul VatiLeaks, a murit marţi la vârsta 54 de ani după o îndelungată suferinţă.
„Paoletto”, aşa cum i se spunea în vremea când era majordomul lui Joseph Ratzinger, nu s-a exprimat niciodată în public, păstrând astfel tăcerea după încheierea unuia dintre cele mai mediatizate procese de la Vatican, supranumit „VatiLeaks" şi considerat totodată primul scandal din Cetatea Sfântului Scaun ce a vizat o scurgere de informaţii şi publicarea unor documente secrete. Paolo Gabriele a fost condamnat la 18 luni de închisoare şi a fost înlocuit din postul pe care îl ocupa, dar nu s-a aflat niciodată dacă a renunţat la acea funcţie din proprie inţiativă sau dacă el a fost folosit ca element de bază pentru lansarea unei campanii împotriva fostului papă german şi a altor structuri ale Bisericii Catolice.
Conform agenţiei italiene de presă ANSA, lui Paoletto, care era căsătorit şi avea trei copii, i-a fost garantată o slujbă la Vatican, care nu presupunea însă mari responsabilităţi şi de la care acesta lipsea adeseori, fiind de cele mai multe ori bolnav. După arestarea sa, pe lângă documente considerate secrete, precum scrisori şi e-mailuri ale papei, în casa lui Paolo Gabriele au fost găsite şi un cec de 100.000 de euro de la Universitatea Murcia din Spania adresat lui Joseph Ratzinger, o pepită de aur şi o ediţie din anul 1581 a celebrei epopei "Eneida".
Condamnat pentru furt de documente
Pe data de 6 octombrie 2012, Paolo Gabriele a primit o condamnare la trei ani de închisoare pentru furt de documente, dar sentinţa i-a fost redusă la 18 luni după ce i-au fost aplicate mai multe circumstanţe atenuante. Întrebat de judecătorii de la Tribunalul din Vatican dacă se simte sau nu vinovat, majordomul a spus că a acţionat „din dragoste" pentru papă şi Biserică.
El a mărturisit la interogatoriu că starea de confuzie care se trăia la Vatican şi corupţia care afecta biserica l-au determinat să strângă documente şi să le transmită presei, astfel încât publicarea lor să fie un „şoc" pentru Biserică şi să o readucă pe calea cea bună. „Paoletto" a explicat că papa era o persoană uşor de „manipulat", care de multe ori nu ştia ce se întâmpla la Vatican şi care trebuia astfel informat.
Paolo Gabriele a fost acuzat că a sustras din biroului secretarului particular al Papei, monseniorul Georg Gaenswein, un mare număr de scrisori şi e-mailuri secrete, dintre care unele adresate lui Joseph Ratzinger, şi că ar fi făcut fotocopii pentru a le transmite jurnalistului Gianluigi Nuzzi, care a scris o carte intitulată "Sua Santita. Le carte segrete di Benedetto XVI" („Sanctitatea Sa: Cartea secretă despre Benedict al XVI-lea"). Unele documente abordau problema corupţiei, a greşelilor de management şi a nepotismului în acordarea contractelor de muncă în interiorul Vaticanului, precum şi neînţelegerile interne în gestionarea Băncii Vaticanului, informează Agerpres.