Evenimentul
Anul 1973, record de vizite externe. Nicolae Ceaușescu, la un pas să fie prins într-o lovitură de stat
Nixon și Ceaușescu. sursa: arhiva
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Nicolae Ceaușescu avea să stabilească un record de vizite externe în 1973. A mers pe toate continentele, din Asia până în Africa, America și, evident, în Europa. Nu a ocolit, ca de obicei, URSS și nici Iugoslavia. A reușit să fie în trei centre de putere diferite: Vatican, Washington DC și Crimeea.
În acest an, au fost două evenimente majore. În septembrie 1973, cu sprijin american, a căzut regimul constituțional din Chile. Ceaușescu era în Ecuador și urma să ajungă în vizită la un lider care tocmai căzuse, punându-și capăt zilelor. Culmea este că spionajul extern românesc nu aflase nimic și un jurnalist oficial român i-a strecurat un bilețel lui Ceaușescu în timpul unui briefing. Al doilea eveniment a fost Războiul de Yom Kippur din 6 octombrie 1973. Acest din urmă eveniment a generat ceea ce s-a numit „prima criză a petrolului”.
Nicolae Ceaușescu în Asia
În ianuarie 1973, Nicolae Ceaușescu a ales să viziteze state asiatice, precum Pakistanul și Iranul. În Iran, a fost în perioada 8-12 ianuarie, iar în Pakistan, a ajuns într-o vizită neoficială în 12-13 ianuarie. Evident, în Iran, Ceaușescu voia să extindă cooperarea. Avea nevoie de petrol, pentru că intenționa ca până la finalul deceniului să construiască o mare rafinărie la Năvodari.
Se inaugurase o fabrică de tractoare la Tabriz, în Iran (provincia Azerbadjanul de Est), în directă coordonare cu Uzina de Tractoare de la Brașov. De asemenea, Ceaușescu dorea să electrifice Iranul. Compania românească Romelectro va efectua lucrări importante în perioada 1974-1978. Ceaușescu lansează programe pentru studenții iranieni în România în domenii precum Medicină, Construcții, Politehnică.
Ceaușescu cu Șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, în 1971. sursa:IICCMER
Nicolae Ceaușescu în Europa. Vizita istorică de la Vatican
Din 6 martie 1973 și până la 16 iulie 1973, Nicolae Ceaușescu a efectuat vizite oficiale în state din Europa Avea 55 de ani și 40 de ani de activitate revoluționară, fiind arestat la 15 ani, prima dată în 1933. După patru decenii ajungea să viziteze state opuse ideologic. Turneul a început cu vizita din Cehoslovacia, stat socialist, în 6-7 martie, ca vizită de prietenie. În 10-13 aprilie, vizitează Olanda unde este primit de Regina Juliana.
Din 21 și până pe 26 mai 1973, Nicolae Ceaușescu vizitează Italia, Vatican și San Marino. La Vatican, pe 26 mai 1973, a fost primit de Papa Paul VI. Evident, Papa a fost intransigent, cerând clarificarea situației clerului greco-catolic, absorbit cu forța în Biserica Ortodoxă Română. Ceaușescu a fost ferm, spunând că toți greco-catolicii reveniseră la „biserica-mamă”, privind totul ca pe o reparație istorică. Evident, clerul greco-catolic se crease pentru ca românii ardeleni să aibă identitate națională, în Imperiul Habsburgic, dar desființarea Bisericii Unite în România comunistă fusese abuzivă. Situația a rămas evident, neschimbată.
Ceaușescu a avut pe 26-30 iunie, vizita din RFG. Bazându-se pe „Ost-politik-ul” Cancelarului Willy Brandt, detestat de sovietici, Ceaușescu consolidase relațiile cu RFG. Avea nevoie de utilaje grele miniere. În 1969, se contractase licența MAN pentru autobuze și autocamioane iar producția la București și la Brașov începuse după 1971. Se înlocuiau vechile autobuze „Tudor Vladimirescu”, vechile camioane „Bucegi”, „Carpați” dezvoltate pe platformele de inspirație sovietică (și acelea, la origine, americane în perioada celui de Al Doilea Război Mondial) „Steagul Roșu”.
Periplul european s-a încheiat cu o vizită pe 15-16 iulie 1973, în Iugoslavia. La finalul lunii iulie, Ceaușescu, exact ca în 1972, a mers la întrunirea anuală a statelor și partidelor comuniste din Crimeea. A discutat pe 1 august 1973, cu Leonid Ilici Brejnev.
Vizita privată a lui Juan Peron la Olănești, 8 februarie 1973
Înainte de a prelua al doilea mandat la Buenos Aires, dictatorul Juan Peron și soția sa Isabel Peron au vizitat România, la 8 februarie 1973, la Olănești, Vâlcea. Soția liderului român Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu a fost fascinată de soția lui Juan Peron, Isabel Peron iar Nicolae Ceaușescu a rămas impresionat de faptul că Juan Peron plătise datoria externă a Argentinei în primul mandat.
Juan Peron. sursa: arhiva
Ion Mihai Pacepa, general de Securitate în „Orizonturi roșii” spune că Elena Ceaușescu a cerut toate datele care se puteau afla despre Isabel Peron. Dictatorul Juan Peron a mai condus Argentina din 12 octombrie 1973 până în1 iulie 1974 când a decedat subit.
Soția sa Isabel Peron a devenit vicepreședinte în 1973, iar din 1 iulie 1974 a devenit președintele Argentinei, conducând până în 24 martie 1976 când a fost înlăturată și apoi după o scurtă arestare, trimisă în exil.
Primirile unor importanți lideri la București în vara anului 1973
În 2-3 iunie 1973, Șahul Iranului Mohammed Reza Pahlevi și împărăteasa Farah vizitează Suceava și alte localități din nordul Moldovei. Vizita este organizată de către Vasile Patilineț, care părăsise în 1972 postul de Secretar al CC al PCR. Devenise Ministrul Industriei Forestiere și al Materialelor de Construcții din 1972 și a ocupat funcția până la finalul lui 1977. El a organizat vizita oaspetelui iranian la Combinatele de Celuloză și Hârtie, respectiv la cel de Prelucrare a Lemnului. Un Combinat modern de prelucrare a lemnului (CPL) funcționa pe o bază de producție din perioada interbelică, la Turnu Severin, din 1963. Aceste unități industriale exportau masiv produse în Iran. În același an, românii și iranienii construiau în cooperare un Combinat de Prelucrare a Lemnului, la Neka, în Iran. Compania care construia acest Combinat în Iran se numea Forexim.
„Omul de fier” al lui Ceaușescu este lichidat / sursa foto: wikipedia
În 28 iulie 1973, Președintele Republicii Centr-Africane, Jean Bedel Bokassa a venit la București. Aici, se pare că a oferit lui Ceaușescu 10% din producția de diamamte a țării sale dacă liderul român era de acord ca Gabriela Drâmbă, azi o cunoscută personalitate din România (a fost ulterior singura soție a marelui actor Gheorghe Dinică), să vină în țara lui. Bokassa și Gabriela Drâmbă vor fi căsătoriți în perioada 1975-1977, cei doi divorțând ulterior.
Jean-Bedel Bokassa. Sursa foto: Wikipedia
În 6 august 1973, la București vine chiar Secretarul General al ONU (în perioada 1972-1981) austriacul Kurt Waldheim. Acesta, în Al Doilea Război Mondial fusese ofițer Wehrmacht, având ca locotenent german, numeroase misiuni în Balcanii ocupați de naziști. A asistat și la masacrele unor partizani anti-naziști. Prezența lui, pentru Ceaușescu însemna însă o legitimare a statutului său de „luptător pentru pace”. În 1973, zona de lângă Dâmbovița unde începe Calea Victoriei s-a numit „Piața Națiunilor Unite”. Până în 1981, cât a stat la șefia ONU, Waldheim a mai venit la București în 1974 și în 1979.
Secretarul General al ONU, Kurt Waldheim - Credit foto: Wikipedia
„Toarsa” Liudmila de la „Cultura bulgărească” bate cu pumnul în masă la București
În 19 octombrie 1973, fiica lui Todor Jivkov, Ludmila, vine la București. Ea conducea în Bulgaria, comisia care se ocupa de restaurarea și îngrijirea monumentelor și cimitirelor eroilor bulgari din Bulgaria și din afara Bulgariei. Această atribuție intra în funcția ei oficială pe care o deținea. Era Prim-adjuncta Ministrului Culturii din Bulgaria.
Credit foto: Wikipedia Liudmila Jivkova
A insistat ca în România, mormintele bulgarilor să fie cinstite, la fel ca și monumentele. Cum soldații români și bulgari fuseseră inamici în Primul Război Mondial, treaba nu a prea convenit activului de partid de la București. Practic, Ludmila i-a amenințat pe tovarășii de luptă ai tatălui ei că va lăsa de izbeliște monumentele care aminteau de români. Evident, se apropia Centenarul Independenței în 1977, iar românii luptaseră la Plevna, Grivița, Rahova. Până la urmă, s-a trecut la un set de acțiuni comune româno-bulgare de păstrare, promovare și valorificare a potențialului cultural în aceste chestiuni. Deciziile au fost luate într-o ședință de Prezidiu Permanent al CC al PCR.
Aroganța „toarșei” Liudmila de la ”cadrele bulgărești” venea pe fondul faptului că tatăl ei, „nenea Toso” a cerut a doua oară, în secret după 1963, în secret URSS, să integreze Bulgaria în URSS drept „a 16-a republică unională”. Evident, ca și Hrusciov, Brejnev l-a refuzat.
Vizitele interne ale lui Nicolae Ceaușescu
Anul 1973 a fost pentru Nicolae Ceaușescu și un an cu multe vizite pe teritoriul României. Înainte cu câteva zile să împlinească 55 de ani, Nicolae Ceaușescu a vizitat județele Iași și Vaslui în ianuarie 1973. A vrut să vadă situația industrială a Moldovei. Important centru de dezvoltare pe piața petro-chimiei, județul Bacău avea să fie vizitat în mai 1973. Luna mai coincidea cu aniversarea înființării Partidului Comunist și cu aniversarea proclamării Independenței României. În 1973, începea să lucreze și Combinatul de Oțeluri Speciale de la Târrgoviște care începuse să fie ridicat din 1969.
În iunie 1973, Ceaușescu ajunge în sudul Capitalei, unde vrea să vadă cum se desfășoară activitatea în piețele bucureștene, dar și în întreprinderi, Să nu uităm de cunoscuta uzină IMGB din zonă.
În iulie 1973, Ceaușescu, evident, alege să meargă pe litoral. Vizitarea Șantierului Naval Constanța și petrecerea unui concediu la Mangalia erau pe agenda sa în acele momente.
În octombrie 1973, Ceaușescu alege patru județe din regiuni istorice românești diferite. Prima dată, merge în Muntenia, în județele Buzău și Prahova, cum relatează ziarele din 18 octombrie 1973. Pe 30 octombrie 1973, presa oficială publică informații despre vizitele în județele Sălaj și Cluj Napoca. Practic, România se pregătea să contracteze credite pentru dezvoltare și conducerea de partid și de stat trebuiau să fie informate la zi cum stătea treaba în teritoriu. Aparatul de lucru al Securității avea serios de lucru.
Pacepa și Ceausescu
Periplul latino-american din toamna anului 1973
Din 29 august 1973 și până în 20 septembrie 1973, Nicolae Ceaușescu a vizitat state latino-americane. În perioada 29 august-3 septembrie, a fost în Cuba lui Fidel Castro. În perioada 3-5 septembrie, a fost în Costa Rica. În perioada 5-10 septembrie, a ajuns în Venezuela. În 10-13 septembrie, a ajuns în Columbia, iar în 13-15 septembrie, a ajuns în Ecuador. Pe agenda vizitelor, au stat, evident, contractele economice. Din 1969, la Colibași, compania mixtă româno-franceză producea Dacia 1300.
La Câmpulung Muscel, începuse din 1957, producția de IMS derivat din modelul sovietic de teren GAZ (versiunile 67 și 69). Din 1964, deși se păstra aspectul de GAZ 69, modelul M 461 avea sistemul mecanic reproiectat integral. Din 1972, s-a trecut la producția de ARO 24. Ceaușescu visa să vândă Dacia și ARO, camioane, tractoare și autobuze în America Latină.
Lovitura de stat din Chile. Vizita din Peru
La 11 septembrie 1973, liderul ales constituțional, socialist ca orientare, Salvador Allende a fost dat jos printr-o lovitură de stat de către generalul Augusto Pinochet care va instaura o dictatură de dreapta. Sprijinul serviciilor secrete americane fusese mai mult decât evident. Se știa că Nicolae Ceaușescu urma să ajungă și el în Chile.
S-a spus că în timp ce se afla în Columbia, Ceaușescu a primit de la Redactorul-șef al Revistei „Lumea”, Ioan Cârja un bilețel. Era anunțat că murise Allende. Moartea sa a survenit prin sinucidere. Ar fi acționat singur, mecanismul de tragere al unui automat AK-47, primit cadou de la Fidel Castro, la reședința sa, Palatul La Moneda. Generalul Pacepa nu știa nimic când Ceaușescu s-a uitat cam urât spre el. Ulterior, Pacepa, prins pe picior greșit i-ar fi dat de înțeles voalat lui Cîrja că îi va plăti faptul că l-a lăsat descoperit în fața lui Ceaușescu. Acum, unii au spus că Nicolae Ceaușescu ar fi trebuit să înțeleagă faptul că era posibil ca Pacepa să știe și să fi tăcut, fiindcă în 1978, avea să aibă loc defectarea sa în SUA.
Ceaușescu și-a anulat, în ultimul moment, vizita din Chile. Ulterio, a mers în Peru în perioada 15-20 septembrie 1973. Pe scurt, periplul latino-american a fost unul de succes. Mașina ARO, camioanele și autobuzele românești, Daciile românești s-au dovedit a fi fiabile, ieftine, rezistente și ușor de reparat pentru statele latino-americane. Ceaușescu ajunsese să importe de la petrol, la materii prime până la mărfuri considerate de lux, cum ar fi cafeaua columbiană.
Mini-turneul african, un „intermezzo” între America Latină și SUA
În 21 septembrie 1973, Ceaușescu decide să se vadă și cu liderul din Senegal, în timp ce avionul care venea din Peru, a efectuat o escală la Dakar. Apoi, până pe 22 septembrie, Ceaușescu a vizitat Maroc, în vizită neoficială. Ca de obicei, vizita s-a orientat spre schimburi economice, importuri și exporturi. Ca și în 1972, când a avut o „primăvară africană”, Ceaușescu a accentuat cooperarea pe tărâm educațional pentru studenții din statele africane care să studieze în România. Vorbim de Medicină, Construcții, Politehnică, Științe Economice. S-au creat în universitățile din marile centre industriale (Craiova, București) catedre pentru limbile engleză și swahili.
Nicolae Ceaușescu, Mobutu. Sursa foto: arhiva EVZ
În Africa, Nicolae Ceaușescu avea să mai ajungă și pe 2-3 decembrie 1973. Pleca spre SUA, unde avea să se vadă pentru a doua oară la Washington DC cu Președintele Richard Nixon. A decis să facă o escală în Algeria unde, evident, a discutat chestiuni legate de importul de petrol algerian.
Vizita din SUA, 3-8 decembrie 1973
În 3-8 decembrie 1973, Ceaușescu ajunge peste Ocean. Este primit cu urale și ovații de către Președintele SUA Richard Nixon. Bun cunoscător al realităților românești, Nixon, fost avocat al magnatului român Nicolae Malaxa îi era dator lui Ceaușescu. Tocmai îl ajutase cu succes să reia relațiile diplomatice cu Republica Populară Chineză. Henry Kissinger a obținut în 1973, Premiul Nobel pentru Pace. El și-a amintit clar în scrierile sale, episodul.
Evident, nu doar mulțumirile și strângerile de mână erau motivul prezenței lui Ceaușescu peste Ocean. Americanii l-au dus într-un centru tehnologic, spune Constantin Boștină fostul său secretar personal în cartea „Ochiul Ciclocnului”. Acolo i-au arătat poze făcute pe loc la Scornicești, din satelit. Americanii i-au amintit de rezervele pe care România le avea chiar la Scornicești. Acolo era lignit. De asemenea, Marea Neagră avea resurse de petrol. Ceaușescu a fost curtat să exploateze în comun cu americanii resursele României.
Cei care s-au ocupat de studierea detaliilor vizitei americane a lui Ceaușescu din 1973 au aflat că, inițial, liderul român trebuia să fi stat mai mult pe pământ american. Se pare că l-a nemulțumit faptul că sprijinul american pentru credite preferențiale de la FMI și BIRD nu a fost pe măsura așteptărilor sale. KGB reușise să afle prin agenții lor că deși Ceaușescu spera să obțină credite de cel puțin 300 milioane de dolari. În realitate, nu i s-ar fi acordat mai mult de 10 milioane dolari. Informațiile ar proveni din celebrele „documente WikiLeaks”.
Richard Nixon la București, 1969. sursa: Agerpres
Ceaușescu visa la autonomia energetică a României
Întors acasă, Nicolae Ceaușescu își bagă tovarășii în ședința de partid. Pur și simplu îi întreabă ce face cercetarea petrochimică. Nu vrea să audă să vină alții la exploatare. Dacă nu putea cumpăra tehnologie, trebuia luată prin spionaj din Apus, ori perfecționate utilajele existente în România. Evident, faptul că nu obținuse cele 300 milioane dolari visate îl enervase destul de serios. Să nu uităm că petrochimia era domeniul lui Pacepa și al consoartei sale, Elena Ceaușescu.
Ceaușescu și Nixon. sursa: Wilson Center
Evident, generalul Ion Mihai Pacepa, prin spionii săi i-a alimentat biroul cu dosare tehnologice. Ceaușescu, după defetarea lui Pacepa și după ce s-a decis să plătească datoria externă a evitat investițiile în tehnologie. Pur și simplu rămăsese uluit de ce aveau americanii în materie de tehnologie. Și totuși, pentru români nu dorea acest lucru. Știa că SUA erau totuși o democrație iar România era doar a lui și ca atare „ce e mult strică”.
La 26 decembrie 1973, Nicolae Ceaușescu solicita în Comisia de partid şi de stat pentru cooperare externă faptul că dacă se accepta cooperarea cu alte companii străine pentru exploatarea petrolului să nu se treacă de cota de 50% pentru compania care exploata. În vederile României intrau companii americane, franceze.
Criza petrolului din 1973 și reacția conducerii de partid și de stat de la București
În 1972, producția de petrol americană a atins nivelul maxim. Războiul de Yom Kippur din 6-26 octombrie 1973 a dus la un embargou pe care Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) l-a impus statelor care susțineau Israelul în lupta contra forțelor siriene și egiptene care atacaseră Israelul. Embargoul a fost impus la 17 octombrie 1973. Prețul pe barilul de petrol a crescut de la 3, la 12 dolari.
În România, în 1972, se produceau circa 14 400 000 tone de petrol. Până în 1976, se atinsese maximul de producție de 14 700 000 tone petrol. Ceaușescu a ordonat construirea unor capacități noi de rafinare în anii următori (Petromidia Năvodari în 1974), bazate pe importuri din Algeria, Iran, Libia, Irak.
Ceaușescu voia să se prelucreze undeva la 30 millioane tone de țiței, adică se se importe echivalentul producției interne. Asta însemna importul pe credit, sperându-se ca produsele exportate să acopere ratele, dobânzile și costurile de producție. Situația a dus ca România să ajungă rapid la o datorie externă de multe miliarde de dolari.
Rafinărie Petromidia. Sursă foto: Captură video
Nicolae Ceaușescu forțează inginerii și diplomații
La aproape doi ani de la momentul 26 decembrie 1973, la data de 9 noiembrie 1975, se lansa la apă, la Galați, prima platformă de foraj marin, „Gloria”. Deja în anul 1973, Ceaușescu luase decizia de a se controla sever importurile de orice fel, de a se controla strict consumul intern. În plus, se cerea cercetării științifice să inoveze permanent, interzicându-se importurile de tehnologie pentru ca banii economisiți să meargă la investițiile în industrie. Serviciile de spionaj vor încerca să aducă în țară tehnologie prin acțiuni de spionaj economic.
În plus, Ceaușescu dorea ca echipe de ingineri români și companii românești să angajeze lucrări, chiar și în cooperare cu firme străine în statele asiatice, africane, latino-americane. De aceea, aparatul diplomatic românesc de la misiunile externe are ca sarcină principală „aportul valutar” extern. În ultimii ani ai regimului comunist, documentele arată cum la CC al PCR, veneau periodic „la raport”, ambasadorii români, direct la Nicolae Ceaușescu sau la Elena Ceaușescu.
Anul dinaintea Congresului XI al PCR și al instituirii funcției de Președinte al Republicii se încheia, așadar cu realizări destul de importante pentru Nicolae Ceaușescu, exceptând semi-eșecul din SUA și situația de a fi ajuns în Chile fix în mijlocul unei lovituri de stat în desfășurare. Evident, se arătau limitele dezvoltării economice a României „conform directivelor de partid și de stat”, precum și „germenii” crizei acute de la începutul anilor 80 ai secolului XX.
Recomandările noastre
