Vasile Bolea, candidatul lui Șor, lansare la Moscova cu atacuri la România
- Iuliu Vlădescu
- 17 august 2024, 10:28
Vasile Bolea, candidatul Blocului putinist „Pobeda”, în care sunt reunite partidele controlate de condamnatul fugar Ilan Șor, și-a lansat candidatul la prezidențialele din Republica Moldova. Evident, la Moscova.
Spectacol la Moscova pentru lansarea lui Vasile Bolea
Spre deosebire de congresul de constituire Blocul „Pobeda”, congresul de lansare a candidatului Vasile Bolea a fost public. Temele abordate la congresul putiniștilor au fost cele cunoscute, de la Occidentul aflat în declin și agresiv față de Rusia la homofobie și de la minciuni istorice despre comuniștii ruși la considerații rasiste.
Congresul de lansare a candidatului putinist a avut loc în Muzeul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (denumirea dată de propaganda comunistă celui de Al doilea Război Mondial) din Parcul Victoriei, aflat pe dealul „Poklonnaya” din Moscova.
Spectacolul de lansare a candidaturii lui Vasile Bolea, candidatul falangei putiniste din Republica Moldova, a fost condus de prezentatoarea TV din Rusia Arina Șarapova și de actorul moldovean Avelin Tabarcea.
Elogii pentru ocupanții sovietici
S-a încercat un spectacol grandios, cu jocuri de lumini și muzică de război sovietică, asezonat cu propagandă sovietică din perioada stalinistă despre URSS, care „este o țară a progresului, o țară a oportunităților”. A urmat un episod de cult al personalității demn de epoca comunistă dedicat candidatului Vasile Bolea, șefului Blocului putinist Pobeda, condamnatul fugar Ilen Șor și bașcanei din Găgăuzia, Evghenia Guțul.
Candidatul Bolea a încercat o paralelă între starea de lucruri din URSS în cea mai cruntă perioadă a sa și situația actuală din Republica Moldova. „Aceasta este istoria țării noastre, nu marșurile LGBT”, a spus candidatul putinist, pe fundalul unor fotografii alb-negru cu șefii armatei sovietice de ocupație din URSS și Republica Moldova.
Au urmat referiri la eternul așa-zis război al comuniștilor cu frații lor fasciști și naziști - cu care măcelarii Europei, Stalin și Hitler, încheiaseră pactul semnat de miniștrii lor de Externe, Ribbentrop și Molotov, prin care Basarabia românească, alături de numeroase alte teritorii din Europa de Este, au fost anexate de cele două dictaturi.
„Acum vedem fotografii ale oamenilor pe care mulți dintre voi îi cunoașteți […] Sunt sigur că bunicile, străbunicile voastre au fost și ele războinici ai Victoriei, la fel ca străbunicul meu, au mers și au învins un dușman comun. Fără ei, nu ar fi existat Europa de astăzi. Iar noi – Moldova, am fost parte a acelei mari țări care a învins fascismul și a transformat Europa”, a declarat Vasile Bolea, pe scena din Moscova.
Atacuri la conducerea Republicii Moldova și a României, la lansarea lui Bolea
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a lansat o serie de atacuri la adresa președintei Maia Sandu, a premierului Dorin Recean și a speakerului Parlamentului, Igor Grosu, pe care - din Moscova, capitala ocupanților, atât în timpul Imperiului Țarist, cât și al Uniunii Sovietice, a teritoriului dintre Prut și Nistru - agenți străini.
Guțul a susținut că la Moscova, capitala ocupantului, nu în Republica Moldova, locul său de baștină, poate să respire liber. „Putem discuta despre referendum și despre alegerile prezidențiale în liniște aici, la Moscova, în Moldova acest lucru este imposibil. În Moldova poliția nu prinde infractorii, ci luptă împotriva opoziției”.
Apoi bașcana s-a lansat într-un atac la adresa României. „Cetățenii țării vecine [România] — președintele Moldovei, premierul, președintele parlamentului — sugrumă economia moldovenească. Ei distrug definitiv democrația, iar pe toți cei nemulțumiți îi numesc dușmani ai poporului”, a spus Evghenia Guțul.
Apoi a urmat discursul deputatei Marina Tauber, prin trensmisiune video, cum obișnuia să facă Ilan Șor, oligarhul condamnat la 15 ani de închisoare pentru furtul miliardului. Tauber n-a putut ajunge la Moscova pentru că are interdicție de a părăsi țara în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului.
Tauber le-a spus celor prezenți la lansarea lui Vasile Bolea: „Noi spunem «nu» Uniunii Europene și «da» țării noastre!”. Apoi a reluat, și ea, tema LGBT: „Astăzi oamenilor noștri li se spune să nu meargă la biserică, ci să meargă la parade gay”.
Nepotul lui Moldotov, remarci rasiste la lansarea lui Vasile Bolea
Dar momentul de greutate al evenimentului a fost discursul deputatul Dumei de Stat, Viaceslav Nikonov, care s-a prezentat drept nepot al comisarului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, cel care a semnat pactul prin care Stalin și Hitler au decis ocuparea teritoriului dintre Prut și Nistru.
Acesta s-a lansat într-o serie de teorii rasiste. Întâi a încercat o captatio benevolentie susținând că „Ștefan cel Mare ar fi îngrozit să afle că cei mai buni prieteni ai urmașilor săi sunt «leahii, maghiarii și turcii, nu cumnatul său Ivan al III-lea». Apoi a spus că rușii au „genele învingătorilor”, în timp ce Europa s-ar fi „supus lui Hitler, de aceea ei au genele loserilor”.
Nepotul semnatarului pactului dintre Hitler și Stalin a mai spus că Europa este „un colț uitat” și că acum „cultura europeană nu mai există”. În plus, potrivit politicianului rus, Europa ar fi „condusă de Departamentul de Stat și de ginecologul Ursulei von der Leyen”.
Finalul i-a aparținut candidatului Bolea, care a spus că moldovenilor li s-a „luat limba și istoria” și că Republicii Moldova i se pregătește rolul de „cerșetoare a Europei”. Apoi, cu citate din Biblie, a jurat iubire țării și a declarat că vrea „să restaureze o Moldovă înfloritoare”, după care a recitat, ca un elev de școală, o poezie de Pușkin.