Vanghelie joacă dur: „Firea și Nicușor Dan nu sunt personaje care să reprezinte Capitala”
- Alexandru Toader
- 24 iulie 2020, 15:39
Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 vreme de patru mandate, a intrat, oficial, în cursa pentru funcția de edil al Capitalei.
Marian Vanghelie nu s-a sfiit să-l atace din nou pe Victor Ponta și nu exclude o revenire în PSD.
„Da, voi candida cu cea mai mare plăcere, să îi arăt lui Victor Ponta că nu există în politică. Dacă nu era Adrian Năstase să-l ia de pe Champ Elysee, să-l bage la liceu, la școală, nu exista. În primul rând candidez pentru că nu văd pe cineva care are o viziune pentru dezvoltarea acestei capitale.
Din păcate nici cele două partide mari nu au un lider pentru această poziție. Intrăm în bătălie pentru Primăria Capitalei. Bucureștiul nu poate fi împărțit în sectoare, trebuie o viziune unică. Am colaborat mult cu Victor Ponta, când avea nevoie de mine mă căuta cu socrul lui, ca un copilaș. Minte cum respiră”, a declarat fostul primar al Sectorului 5, pentru Libertatea.
După Ponta, fostul edil i-a pus la zid și pe candidații de la Primăria Capitalei.
„Eu nu o încurc pe Gabriela Firea, ea este încurcată de ceea ce nu a făcut. Nici Gabriela Firea, nici Nicușor Dan nu sunt personajele care să reprezinte Capitala unei țări. În cei 4 ani de mandat Gabriela Firea putea să construiască un spital regional care nu costa mai mult de 500 de milioane de euro.
În pandemie era vital un astfel de spital, să nu mai fie oamenii plimbați. Putea să facă Centura Bucureștiului, să nu mai existe aglomerația asta. Totuși banii se cheltuie pe cele 22 de societăți comerciale, prin angajați, prin rude. Așa ceva nu am văzut de când sunt. Dotări, mașini, cheltuielie inutile de 300 milioane de euro pe an.
Este dezastruos, nu are nici o legătură cu Primăria Capitalei. Se ocupa doar de spațiile verzi, în funcție de interesele pe care le avea. Nicușor Dan este o piesă micuță scoasă din joben de domnul Coldea”, a mai spus Vanghelie.