Canicula continuă să afecteze cele mai multe state din Sudul Europei. Meteorologii au emis un Cod Roșu de caniculă care vizează 15 orașe din Italia. Alertele meteorologice sunt valabile pentru unele dintre cele mi importante zone turistice, inclusiv Roma, Florența și Bologna. De asemenea, meteorologii susțin că nici persoanele sănătoase nu trebuie să iasă din casă foarte des în următoarele zile.
Agenția Spațială Europeană (ESA) a transmis că Italia, Spania, Franța, Germania și Polonia s-ar putea confrunta cu condiții extreme în următoarea perioadă. ESA monitorizează temperaturile terestre și maritime prin intermediul sateliților săi. Cea mai ridicată temperatură care a fost înregistrată vreodată în Europa a fost în Sicilia, în luna august a anului 2021, 48,8 grade Celsius. Prognoza meteo arată că ar putea fi înregistrate valori asemănătoare săptămâna viitoare.
Guvernul italian i-a sfătuit pe localnici să evite zonele vizate de Codul Roșu în acest weekend și să nu se expună în lumina directă a soarelui între orele 11:00 și 18:00. De asemenea, persoanele în vârstă și vulnerabile nu ar trebui să iasă din locuințe. În tot acest timp, în Grecia au fost înregistrate temperaturi de peste 40 de grade Celsius, iar riscul de incendii de vegetație este ridicat, mai ales, în zonele cu vânturi puternice.
Val de caniculă peste ocean
Temperaturi ridicate au fost înregistrate și în statele centrale din Europa, precum Germania și Polonia. Cele două țări se numără printre cele mai afectate de caniculă. În plus, prognozele meteo arată că și Statele Unite vor fi sufocate de un val de căldură în acest weekend. Meteorologii au emis deja avertizări valabile pentru sud-vestul țării. Cel puțin 113 milioane de americani din Florida, Texas și California vor fi afectați de temperaturile caniculare.
O avertizare meteo a fost emisă și pentru statul Washington, în nord-vestul țării. Este important de precizat că utilizarea aparatelor de aer condiționat în Texas a depășit recordul anterior al statului în ceea ce privește consumul de energie electrică. Acest lucru arată că americanii fac din ce în ce mai greu față temperaturilor caniculare. În următoarele zile mercurul din termometre va ajunge până la valoarea de 43 de grade Celsius în SUA, potrivit BBC.
Nici România nu scapă de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că urmează două săptămâni cu temperaturi maxime de până la 43 de grade în România. Cele mai ridicate valori termice vor fi resimțite în jumătatea sudică. Meteorologii au emis un Cod galben de căldură și disconfort termic ridicat până pe 16 iulie. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime la umbră care pot înregistra în zilele următoare vor fi cuprinse între 38 și 40 de grade Celsius.
„Tot în aceleași zone, în parte de sud, înregistrăm temperaturi resimțite de peste 42, chiar 43 de grade. Cu siguranță acestea pot urca luând în considerare persistența și intensificarea valului de căldură. (…) Valul de căldură va persista și se va putea intensifica și săptămâna viitoare. Prin durată și prin extindere, luând în considerare de cumulul de zile consecutive în care temperaturile maxime vor depăși 35 - 38, iată posibil 40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu minime care nu vor coborî 20 de grade celsius”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu.