VACCINAREA este cea mai EFICIENTĂ metodă de combatere și eradicare a multor BOLI TRANSMISIBILE

VACCINAREA este cea mai EFICIENTĂ metodă de combatere și eradicare a multor BOLI TRANSMISIBILE

Asociația Pro Imunizare în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaţilor şi Societatea Română de Microbiologie au organizat cea de-a cincea ediție a Forumului Național STOP GRIPĂ, un eveniment dedicat prevenției prin vaccinare ca element fundamental al reformei sectorului de sănătate din România.

Profesioniști şi oficiali din domeniul sănătății  din România şi străinătate, alături de reprezentanți ai societății civile au adus argumete fundamentate ştiinţific pe parcursul dezbaterii cu tema „Vaccinarea: act de prevenție responsabil”.

“Prevenţie înseamnă asumare, responsabilitate şi, în egală măsură, decizii informate. În contextul scăderii acoperirii vaccinale care face deja victime, mă refer la epidemia de rujeolă, considerăm că România are nevoie de un cadru legal care să reglementeze procedurile administrative legate de vaccinare, cât și de unul care să instituie obligativitatea autorităților de a asigura acces constant la informație specializată,” a declarat Dr. Anca Drăgănescu, Președintele Asociației Pro Imunizare.

Acoperirea vaccinală în România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă o acoperire vaccinală de peste 95%.

La această ediţie a Forumului Stop Gripă cei prezenţi au fost fost invitaţi să facă un exerciţiu de prevenţie  şi să se vaccineze antigripal. Până la finalul evenimentului mai multe persoane s-au vaccinat antigripal, printre care consilierul de stat din cadrul Departamentului de Sănătate Publică a Administraţiei Prezidenţiale, Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, preşedintele Asociaţiei „Mame pentru Mame”, Ana Măiţă, prezentatorul ştirilor TVR, Mihai Constantin,  medici şi reprezentanţi  ai presei.

“La nivel mondial, vaccinarea reprezintă metoda cea mai eficientă de combatere și eradicare a multor boli transmisibile. În ceea ce privește situația campaniilor de vaccinare în România, în opinia publică sunt adesea difuzate informații eronate, care nu vin de la specialiști avizați și care nu au fundament științific, ceea ce influențează negativ acoperirea vaccinală și eforturile autorităților de sănătate publică de a asigura sănătatea populației. Principalul argument în schimbarea mentalităţii populației în privința vaccinării nu trebuie să fie constrângerea, ci informarea,” a menţionat Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier de stat, Departamentul Sănătate Publică, Administraţia Prezidenţială

Avem sau nu nevoie de o lege a vaccinării?

În 2015, la inițiativa Ministerului Sănătății, o echipă interdiciplinară a elaborat un proiect legislativ care să reglementeze procesul de imunizare în România, acesta fiind încă aşteptat pentru dezbatere publică.

Prin acest proiect de lege statul român ar urma să îşi asume o serie de responsabilităţi cu privire la actul de vaccinare și să pună la dispoziția populației informații corecte legate de procesul de vaccinare și vaccinuri. Din informaţiile făcute publice până acum, proiectul de lege prevede şi alocarea  unui suport social, financiar și uman în cazul posibilelor reacții adverse apărute post vaccinare. De asemena, proiectul ar urma să reglementeze și procedurile administrative de achiziție a vaccinurilor, în prezent acestea nepermițând crearea unui stoc de vaccin.

”Noi, cei care lucrăm în zona de sănătate publică, ar trebui să venim cu o propunere legislativă pentru a reglementa aspecte care ţin de zona organizatorică a programului naţional de vaccinare din România. Cred că cea mai bună soluţie este cea reglementată, pentru că poate să aducă linişte şi încredere populaţiei în ceea ce priveşte programul naţional de vaccinare”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Președinte al Societății Române de Microbiologie, Membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al OMS Europa.

Medicii de familie, ca principali vaccinatori, sunt de părere că acceptarea programelor de vaccinare la copii poate fi realizată doar printr-un efort de comunicare constant şi transparent şi prin asumarea responsabilităţii împreună cu părinţii.

“Pacienţii simt nevoia unui dialog realist cu medicul de familie. Pe lângă problemele administrative (aprovizionare cu vaccinuri), faptul că informaţiile sunt luate de pe un site sau afiş sau de la televizor dintr-o emisiune, creşte neîncrederea în vaccinare în România. Cred că este momentul să deschidem calea dialogului. În cadrul SNMF există un grup de medici care se ocupă de problema vaccinării şi care au intrat exact în acele medii în care se desfăşoară “luptele”. Aş zice că uneori ajunge să fie un adevărat război, pentru că rolul nostru e să îi ajutăm pe cei care n-au încredere sau sunt indecişi să aleagă ce e mai bine pentru copilul lor, dar mai ales să o facă singuri, din convingere,” a declarat Dr. Sandra Alexiu, Vicepreședinte, Societatea Națională de Medicina Familiei  (SNMF)

Ana Măiţă, în calitate de  mamă şi preşedinte al Asociaţiei “Mame pentru Mame”, a tras încă odată un semnal de alarma în ce priveşte sănătatea publică, invitând la informare corectă şi asumare.

„Nu știu ce ne mai trebuie ca la nivel de autorități să declarăm stare de urgență, pentru că, repet, suntem în mijlocul unei catastrofe. Nu se cutremură pământul, dar ne mor copiii și ne vor muri din ce în ce mai mulți copii, fie că părinții lor sunt pro-vaccinare sau contra-vaccinare. Atâta timp cât permitem democrație în ceea ce privește consensul științific și permitem oamenilor să ia decizii de viață și de moarte pentru copiii lor și ai altora, negând evidențele științifice, nu facem decât să ne îndreptăm inevitabil către epidemii periculoase”, a declarant Ana Măiţă, Asociaţia “Mame pentru Mame”.

Vaccinarea – act de prevenţie responsabil

Statisticile din ultimii ani au arătat o scădere considerabilă a acoperirii vaccinale atât în rândul adulților, dar mai ales în rândul copiilor. Scăderea numărului de copii vaccinați în România reprezintă un semnal de alarmă atât pentru specialiști, cât și pentru autorități. Opinia comună formulată de specialiști indică necesitatea informării corecte și obiective a părinților, aceștia trebuind să conștientizeze și să își asume riscurile la care își expun copiii.

“În condiţiile scăderii acoperirii vaccinale putem vorbi de emergenţa unor boli grave, prevenibile prin vaccinare (poliomielita, difteria, tetanosul, rujeola) cu evoluţie potenţial severă sau cu preţul supravieţurii în condiţiile unor sechele grave ce implică efort şi costuri imense în terapia de recuperare şi integrare în societate. Studiile demonstrează eficacitatea vaccinurilor, dovadă stând boli grave care au fost eradicate prin vaccinare. Aceste dovezi sunt mult mai numeroase şi riguroase, răspunzând tuturor întrebărilor celor care au încă un semn de întrebare în privinţa vaccinării,” a declarat Dr. Anca Drăgănescu, Președintele Asociației Pro Imunizare.

Biserica Ortodoxă Română, prin parteneriatele încheiate cu Ministerul Sănătății, încurajează orice act medical menit să aducă vindecare pacienților.

„Prin vocea Bisericii Ortodoxe se dorește creșterea credibilității și transparenței promovării și implementării programelor de  imunizare. În cazul în care se va propune spre dezbatere publică termenul de obligativitate în ceea ce privește vaccinarea populației, Biseria, instituție flexibilă ce se pronunță în zona morală din spațiu public, își rezervă dreptul de a pune în discuție această temă în vederea unei comunicări menite să lămurească argumentat ceea ce s-a propus,” a declarat Preot Horia Prioteasa, Biserica Ortodoxă Română (Biserica Spitalului Fundeni, Bucureşti)

Specialiștilor  prezenţi li s-au alăturat şi reprezentanți ai societății civile, Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv, Manager Programe de Sănătate, Fundația World Vision România şi Teo Trandafir, realizator de televiziune şi susţinător al imunizării prin vaccinare.