Motorul francez este în flăcări din noiembrie. Merkel și Macron și-au ales un pilot după chipul și defecțiunea lor. Pentru a-l manevra mai bine. Știau din capul locului că Ursula von der Leyen este un candidat bolnav. Dezastrul în care a lăsat armata germană și gravele suspiciuni de corupție demonstrau cu vârf și îndesat virtuțile sale manageriale și morale. În paranteză fie spus, scandalurile de corupție par să constituie o cerință obligatorie în CV-ul unui viitor șef de Comisie Europeană: Romano Prodi a fost acuzat că a deturnat milioane de euro de la Eurostat – agenția de statistică europeană folosind o contabilitate dublă; la finalul celui de-a doilea mandat, Jose Manuel Barroso s-a grăbit să se angajeze în board-ul Goldman Sachs, bancă acuzată că a avut un rol-cheie în acoperirea crizei economice a Greciei – evident, în mandatele aceluiași Barroso; iar Jean-Claude Juncker a fost ajuns din urmă de scandalul LuxLeaks, în care guvernul luxemburghez condus de premierul Juncker a încheiat mai multe sute de acorduri fiscale foarte avantajoase în beneficiul unor coloși multinaționali precum: Pepsi, Amazon, Apple, Heinz, Ikea sau Deutsche Bank. Cu cât șeful Comisiei Europene are mai multe tinichele de coadă, cu atât mai ușor se pot atârna de ele sforile care să-l transforme într-o marionetă docilă.

Nominalizarea însăși a Ursulei von der Leyen, acum două săptămâni, a fost o scatoalcă pe obrazul și așa bătucit al democrației europene. „Procesul nu a fost foarte transparent”, recunoștea însuși Jean-Claude Juncker, politician cunoscut pentru dragostea sa față de transparență și democrație, dovedite cu ocazia Brexitului, ori când anunța că nu va accepta comisarii propuși de guvernele naționaliste, indiferent de rezultatele alegerilor europene. Într-adevăr, procesul Spitzenkandidatu-lui, în care capul listei câștigătoare era nominalizat din oficiu, a fost aruncat la gunoi. După cinci săptămâni de negocieri în spatele ușilor închise, a fost numită brava Ursula, care nu candidase, deci nu fusese aleasă de nimeni. Încă o dată se vede că votul în UE a ajuns un moft.

Confirmarea nemțoaicei în Parlamentul European a fost și ea un dezastru. În ajun, observatorii politici atrăgeau atenția că un scor mai mic de 400 de voturi ar fi o dovadă de mare slăbiciune și de lipsă de legitimitate pentru Von der Leyen. A obținut 383, cu doar 9 voturi peste pragul necesar. Contra ei au fost 327 de voturi. Pentru comparație, în 2014, Juncker obținuse 422 de voturi pentru și 250 împotrivă. Când s-au anunțat rezultatele, în aula de la Strasbourg era o atmosferă mai înghețată decât la Mina Minovici. Câteva pleoscăituri politicoase, pe post de aplauze. Ursula era vizibil șocată de scorul obținut. Pe bună dreptate. Pentru a câștiga simpatia și voturile Social-Democraților și Verzilor, ea promisese marea cu sarea, după cum urmează:

-Să lupte cu toate puterile ei de femeie împotriva încălzirii globale, astfel încât să reducă emisiile de carbon europene „cu 50%, chiar 55%, până în 2030”. Nota de plată, achitată de statele membre, va fi de 1000 de miliarde de euro;

– Să asigure „un salariu minim” pentru tot europeanul, „un sistem european de reasigurare pentru șomaj”, „o garanție pentru tinerețe” și „o garanție pentru copilărie”, astfel încât orice copil amenințat de sărăcie „să aibă acces la drepturile cele mai elementare”;

– Să încheie „un nou pact pentru migrație și azil”, care (păzea!) va fi votat cu majoritate calificată, nu cu unanimitate;

– Să asigure „o egalitate perfectă de gen în echipa mea de comisari. Dacă statele nu vor propune suficiente femei comisar, nu voi ezita să cer nume noi. Noi reprezentăm jumătate de populație, vrem partea noastră justă”;

– Ca să le intre pe sub piele laburiștilor britanici, ea s-a declarat favorabilă unei amânări a Brexitului. La acestea trebuie adăugate alte trei, pe care, marți, Von der Leyen nu le-a pomenit (să nu-și pericliteze echilibrul fragil), dar care fac parte din fondul său principal de idei: drepturile minorităților sexuale (s-a contrat până și cu prietena sa de-o viață, Angela Merkel, când a sprijinit căsătoriile homosexuale), „Statele Unite ale Europei, după modelul federal al unor state ca Elveția, Germania sau SUA” și (după ce a pus pe butuci mândra Bundeswehr) o armată europeană, emancipată de sub tutela NATO. Așadar, toată paleta de fixații ale Stângii occidentale, spre satisfacția lui Emmanuel Macron, cel care a scos-o din joben. A lui Merkel, care o cocoloșește de 14 ani la sânul ei generos. Și a lui Putin.

Ironia soartei face ca, în ciuda generozității promisiunilor, Von der Leyen să nu fi convins nici toată Stânga (pe care a curtat-o), nici toată Dreapta (din care teoretic provenea). Ea își datorează alegerea voturilor primite de la un partid anti-sistem (Mișcarea italiană 5 Stele, partenera de guvernare a naționalistului Salvini) și de la un partid naționalist-conservator și eurosceptic (PiS, formațiunea de guvernământ din Polonia, care și-a negociat la sânge aceste voturi, până în ultimul moment, probabil contra promisiunii de închidere a dosarului privind Justiția). Ursula von der Leyen este o biată fantoșă, trasă de sfori din toate părțile. Dar cu atât mai periculoasă. Pentru a fi nominalizată și apoi aleasă, ea a încheiat o puzderie de datorii, promițând orice, oricui. Creditorii nu o vor ierta, cerându-i socoteală. Incapacitatea de plată a început înainte ca Ursula să se așeze la birou.

Te-ar putea interesa și: