Universitățile românești, acuzate că vând diplome de stomatologie

Universitățile românești, acuzate că vând diplome de stomatologieStomatolog. Sursa: Arhiva EVZ

Săptămâna aceasta, ziarul belgian „De Standaard” a relatat că Asociația Flamandă de Stomatologie a ridicat semne de întrebare serioase cu privire la autenticitatea diplomelor obținute de absolvenții de stomatologie în România.

Diplome de stomatologie pe bani. Conform relatărilor jurnaliștilor de la De Standaard, se pare că diplomele medicilor stomatologi sunt disponibile pentru cumpărare pe piața neagră în numeroase universități din România.

Din investigație rezultă că aproape jumătate dintre noii stomatologi care au început să lucreze în Belgia anul trecut sunt de origine străină. Din aceștia, peste o treime și-au obținut diploma într-o altă țară europeană.

Mai precis, diplomele românești constituie aproximativ o pătrime din totalul diplomelor străine obținute de cei care doresc să practice stomatologia în Belgia.

Diplome de stomatologie pe bani, în universitățile din România

Asociația Flamandă de Stomatologie a fost prima organizație care să atragă atenția cu privire la această problemă. Potrivit acesteia, cei care dețin diplome românești par să aibă cunoștințe extrem de limitate în domeniu.

Solicitanții sunt cei care acuză deschis chiar universitățile de stat din România că ar comercializa diplome. Acest aspect este mai evident în cazul cetățenilor din afara Uniunii Europene, dintre care un număr semnificativ sunt de origine tunisiană.

Când candidații cu diplome românești se prezintă în fața comitetului de acreditare (procedură standard, necesară pentru ca aceștia să obțină dreptul de liberă practică în Belgia), nici măcar nu sunt în stare să răspundă la cele mai banale întrebări”, a declarat pentru cotidianul belgian Le Soir, Frank Herrebout, președintele Asociației Flamande a Medicilor Stomatologi.

„Observăm în principal un aflux de persoane cu naționalitate tunisiană care și-au obținut diploma de stomatologie la o universitate din România. Este mai ușor să obții o diplomă de stomatologie acolo sau chiar să plătești pentru una”, a mai adăugat Herrebout.

Stomatolog. Sursa: pixabay.com

Ministrul belgian al Sănătății solicită clarificări privind diplomele de stomatologie din România

Frank Vandenbroucke, ministrul belgian al Sănătății, a inițiat contactul cu autoritățile române pentru a solicita clarificări. Clarificări cu privire la procedurile de verificare utilizate în cadrul sistemului universitar din România, în ceea ce privește autenticitatea diplomelor obținute de către absolvenții facultăților de stomatologie.

Discuțiile au fost constructive și se lucrează la soluții pentru a asigura calitatea și autenticitatea diplomelor emise pentru medicii stomatologi”, se arată într-un comunicat de presă de joi semnat de Vandenbroucke.

În ultimii cinci ani, au fost consemnate 27 de incidente de fraudă în acest sector. Însă nu toate încercările sunt supuse investigației, conform jurnaliștilor belgieni.

Din perspectivă legală, Belgia este obligată să recunoască automat diplomele emise de către statele membre ale Uniunii Europene. Țara nu poate respinge candidații doar pe motivul deținerii de diplome eliberate de instituții de învățământ superior din România.