Uniunea Europeană va menţine o parte din sancţiunile sale economice împotriva Iranului

Uniunea Europeană va menţine o parte din sancţiunile sale economice împotriva Iranului

Uniunea Europeană va menţine unele dintre sancţiunile sale economice adoptate împotriva Iranului după ce negocierile asupra programului nuclear iranian au fost prelungite luni, la Viena, până la 30 iunie 2015, au anunţat pentru AFP surse concordante.

Această decizie urmează să fie adoptată de cele 28 de state membre marţi, prin intermediul unei proceduri scrise. Ea va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE, a explicat pentru AFP o sursă europeană, relateazăă Mediafax.

"Este vorba de menţinerea unui anumit număr de măsuri" restrictive luate contra Iranului, a anunţat o sursă diplomatică pentru AFP. Sursa făcea referire la relaxarea unor sancţiuni europene decisă în ianuarie în vederea aplicării unui acord interimar încheiat acum un an la Geneva între Teheran şi marile puteri din cadrul Grupului "5+1" (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania).

Negocieri prelungite

Ne puteți urmări și pe Google News

"Negocierile au fost prelungite. Prin urmare, dispozitivul a fost, de asemenea, prelungit", a afirmat această sursă, fără a preciza până la ce dată.

UE a suspendat la 20 ianuarie unele dintre sancţiunile sale care vizau domenii-cheie ale economiei iraniene, în schimbul îngheţării de către Teheran a unei părţi din activitatea sa nucleară sub monitorizarea unor inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Garantarea bunei-credinţe

Aceste dispoziţii care garantau bună-credinţă de ambele părţi erau prevăzute în acordul încheiat la 24 noiembrie 2013 la Geneva.

Suspendarea sancţiunilor a fost reînnoită de UE în iulie până la 24 noiembrie, data-limită pentru ajungerea la un acord definitiv în programul nuclear iranian. Potrivit occidentalilor, acest program are obiective militare, în timp ce Teheranul afirmă că este civil.

Nu s-a ajuns la un acord

Dar, după o săptămână de discuţii intense, Iranul şi marile puteri nu au reuşit să ajungă la un acord, luni, la Viena, şi negocierile au fost prelungite.

"Nu a fost posibilă ajungerea la un acord până la data-limită de acum. Am prelungit negocierile până pe 30 iunie 2015", a spus ministrul britanic de Externe Philip Hammond Hammond.