Ungaria, Slovacia, Polonia și Cehia cer UE bani pentru construirea de ziduri: "Ne apărăm granițele"
- Maria Dima
- 25 noiembrie 2021, 06:12
CADENA SER. Cele trei țări și-au arătat sprijinul pentru liderul ungar de extremă-dreaptă, Viktor Orbán, și cer finanțare pentru a construi ziduri împotriva migranților.
Șefii de guvern ai Grupului de la Vişegrad (V4 - Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia ) și-au exprimat solidaritatea cu Varșovia din cauza crizei migrației de la granița sa cu Belarusul și au susținut ca Uniunea Europeană (UE) să finanțeze garduri la delimitările externe ale teritoriului său.
"Nu a existat niciodată atât de multă presiune asupra granițelor UE", a declarat premierul ungar Viktor Orbán într-o conferință de presă, după ce a participat la un summit cu omologii săi din V4.
Șeful guvernului ungar a atacat încă o dată la Bruxelles-ul, așa cum a făcut de atâtea ori în trecut, spunând că UE "sprijină doar ceea ce generează imigrație", precum ONG-urile și diferite programe de integrare a refugiaților.
"Numai pentru garduri nu dă bani", a declarat liderul ultranaționalist. "UE ar trebui să finanțeze cel puțin jumătate" din cheltuielile Ungariei pentru a construi garduri la granița cu Serbia în 2015.
”Problema migrației nu se va termina niciodată”
Colegul său polonez, ultra-conservatorul Mateusz Morawiecki, a considerat că "UE ar trebui să-i mulțumească lui Orbán pentru că apără granițele de ani de zile".
Referindu-se la criza imigranților de la granița dintre țara sa și Belarus, prim-ministrul Poloniei a acuzat Minskul că "dorește să genereze dezintegrare în UE", încurajând mii de refugiați și imigranți, majoritatea din Irak, Siria și Afganistan, să încerce să treacă de pe pământul belarus spre teritoriul comunitar. "Nu ne apărăm doar granițele noastre, ci și pe cele ale UE", a subliniat el.
La rândul său, prim-ministrul în exercițiu al Republicii Cehe, Andrej Babis, a criticat actuala luptă împotriva traficului ilegal de persoane din UE şi a catalogat-o ca fiind "ineficientă", prezicând că "problema migrației nu se va termina niciodată". (Rador)