Evenimentul Zilei > Actualitate > Certificatul verde, obligatoriu în România. Mesaj dur de la Uniunea Europeană: ”Sunt măsuri pe care trebuie să le luăm acum”
Certificatul verde, obligatoriu în România. Mesaj dur de la Uniunea Europeană: ”Sunt măsuri pe care trebuie să le luăm acum”

Certificatul verde, obligatoriu în România. Mesaj dur de la Uniunea Europeană: ”Sunt măsuri pe care trebuie să le luăm acum”

Comisarul european Thierry Breton a declarat, joi, că votul din Parlament pentru utilizarea certificatului verde COVID este important, deoarece acesta, alături de vaccin şi măsuri dure asigură “supravieţuirea” în pandemie.

Cel mai dur mesaj adresat României vine din partea comisarului european Thierry Breton. Oficialul cere „curaj politic” în adoptarea certificatului verde şi a măsurilor dure fără de care nu e putem redresa.

Thierry Breton:  e nevoie de „curaj politic” pentru implementarea acestor măsuri

„Suntem foarte norocoși în Europa pentru faptul că avem vaccinuri sigure și eficiente. Acest noroc se datorează unui mare efort și unor mari investiții făcute în Europa. Evident, este și meritul cercetătorilor europeni că am putut să furnizăm rapid aceste vaccinuri fără efecte secundare.

Am vaccinat miliarde de oameni fără efecte secundare și am putut să înțelegem foarte bine că avem un instrument foarte bun pe care trebuie să-l folosim pentru următorul val al pandemiei”, a spus Breton în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

Suntem într-un război împotriva virusului

„Vaccinul și certificatul verde sunt cele două instrumente pe care trebuie să le utilizăm. Ne dorim să vaccinăm cât mai mulți dintre cetățenii Europei, dacă nu pe toți. Sperăm că vom putea face față noului val al pandemiei mult mai bine decât în trecut. În toate țările Europei, inclusiv în România, vaccinarea se produce, dar în România se desfășoară foarte încet.

Trebuie să luptăm împreună, dar suntem doar la mijlocul bătăliei împotriva virusului. Suntem într-un război împotriva virusului. Cifrele sunt înfricoșătoare. OMS a dat un comunicat prin care spune că până în februarie vor mai deceda încă 500.000 de persoane dacă nu luăm măsurile corecte”, a avertizat oficialul de la Bruxelles.

Nu există altă cale decât vaccinarea anti-COVID şi certificatul verde

„Nimeni nu va putea spune că nu a știut, pentru că știm ce ne așteaptă și de aceea m-am hotărât să vin aici, să mă asigur că primiți ajutorul de care aveți nevoie, că toate țările iau deciziile corecte. Avem vaccinarea, avem certificatul digital. Pentru toate cele 27 de țări membre este disponibil acest certificat. Această metodă a funcționat atât de bine, încât la nivel mondial există 70 de țări care utilizează acest certificat”, a spus comisarul.

„Acest instrument mai restricționează puțin modul în care trăim, dar certificatul și vaccinul constituie instrumentele necesare pentru a putea lupta împotriva virusului. Sperăm că din ce în ce mai multe țări vor ajunge la un grad cât mai mare de vaccinare. Acestea sunt măsuri pe care trebuie să le luăm acum, când avem un val care se manifestă. România trebuie să ia decizii dificile”, a adăugat Breton.

În Germania doar oamenii vaccinați pot merge la serviciu, iar în Austria și Belgia nevaccinații au fost plasați în carantină

„Sunt decizii foarte dure. Sunt și alte țări care iau decizii foarte dificile pentru a face față acestui nou val. Aceste măsuri nu vor dura la nesfârșit, dar sunt niște instrumente pe care trebuie să le folosim. Certificatul și vaccinul sunt două instrumente în lupta noastră împotriva virusului. E nevoie de curaj politic pentru a implementa aceste măsuri.

Sunt foarte mulți oameni în toată Europa care sunt sceptici, dar acum avem experiență, știm cum funcționează vaccinul, știm că nu există efecte secundare și nu este timp să așteptăm. Știm că acest virus poate să ducă inclusiv la pierderi de vieți omenești. De aceea este momentul să luăm măsuri de pe acum”, a spus comisarul european.

„De multe ori, nevaccinarea populația într-un procentaj mare stă în calea redresării economice a unei țări. Poate că pentru oameni unele măsuri sunt dureroare, însă sunt necesare pentru redresare. De aceea, trebuie să fim solidari. Avem aceste două instrumente la îndemână și trebuie să le folosim. Noi suntem aici să vă ajutăm și să sprijinim România, dar și celelalte țări din Europa. Pentru noi, România este foarte importantă și joacă un rol important în aceste eforturi”, a mai subliniat comisarul.

Apel pentru români: „Convingeți-vă părinții”

„Vreau să mă adresez tuturor românilor. Suntem toți europeni, toți la fel. Convingeți-vă părinții. Și eu sunt tată, și eu sunt bunic. Uneori ezită și e normal, dar este datoria voastră să spuneți: acum este timpul. Avem 2 miliarde de oameni vaccinați fără probleme. E posibil să iei COVID, așa e, dar sunt aproape zero șanse să ajungi la spital, a explicat el, potrivit Agerpres.