Ungaria lărgește interdicția privind importurile de alimente din Ucraina
- Dosofteea Lainici
- 19 aprilie 2023, 20:10
Guvernul Ungariei a extins miercuri, 19 aprilie 2023, interdicția temporară asupra importurilor de produse agricole ucrainene astfel încât să includă și mierea, vinul, pâinea, zahărul și o serie de alte produse atât din carne, cât și din legume.
Lista articolelor care vor fi interzise a fost dezvăluită într-un decret guvernamental, după ce sâmbătă Budapesta a anunțat o măsură de stopare a importurilor de cereale, de semințe oleaginoase și de alte câteva produse.
În ultimele zile, Polonia, Ungaria și Slovacia au interzis importul de cereale și alte produse alimentare din Ucraina, țară afectată de război, după ce scăderea prețurilor a declanșat proteste din partea fermierilor locali.
Se așteaptă ca Bulgaria să facă un anunț similar, cu cel al Ungariei, miercuri
În mai 2022, Uniunea Europeană a permis Kievului să își exporte stocurile de cereale prin intermediul blocului, după ce închiderea căilor de transport maritim din Marea Neagră în urma invaziei Rusiei a alimentat o criză alimentară globală.
Statele membre au fost de acord să importe anumite produse din Ucraina fără restricții cantitative și fără inspecții vamale și oficiale.
Cu toate acestea, o proporție semnificativă de produse nu au părăsit UE, ci au fost vândute la prețuri foarte mici în statele membre, a declarat Budapesta.
În absența obligației de a respecta normele stricte de producție impuse de legislația UE, produsele ucrainene au un avantaj competitiv... ceea ce provoacă perturbări grave pe piața internă a statelor membre, se arată în decret.
Decretul Ungariei, publicat în cursul nopții, a precizat că interdicția sa se va aplica, de asemenea, importurilor de făină, celor de ulei de gătit și celor de vin.
Interdicția temporară va dura de miercuri, 19 aprilie, până la 30 iunie, dar nu se va aplica tranzitului acestor produse prin Ungaria, se arată în decret.
Autoritățile ungare vor sigila la frontieră transporturile de produse afectate și le vor monitoriza cu ajutorul dispozitivelor electronice și al patrulelor, a adăugat decretul.
Transportatorii care încalcă regulile pot fi amendați până la valoarea totală a transportului.
Polonia și Ucraina au ajuns marți la un acord pentru a permite tranzitul cerealelor ucrainene prin Polonia, după ce Varșovia a interzis importurile.
Bibliografie:
AFP. (2023, April 19). Hungary widens ban on Ukraine food imports. Insider Paper. https://insiderpaper.com/hungary-widens-ban-on-ukraine-food-imports/