Un star al lui Real Madrid „are probleme serioase la cap”. Acuzații dure venite din partea unui fost medic

Un star al lui Real Madrid „are probleme serioase la cap”. Acuzații dure venite din partea unui fost medic

James Rodruguez (28 de ani), atacantul lui Real Madrid, a fost desființat de fostul medic al naționalei Columbiei.

Atacantul columbian al „galacticilor” a fost criticat de fostul medic al echipei naţionale a țării sale, Hector Fabio Cruz, după ce jucătorul s-a accidentat la revenirea pe „Santiago Bernabeu”, de la Bayern Munchen.

Acest băiat are probleme serioase cu capul. Nu are un stil de viaţă compatibil cu cel al unui sportiv profesionist, iar acesta este motivul din cauza căruia se accidentează mereu.

Se gândea numai la petreceri. În plus, în loc să lucreze cu fizioterapeutul el se ducea să se penseze şi să se tundă. În timpul Mondialului din 2014 s-a accidentat şi a plecat la mare. Acelaşi lucru a făcut şi la Copa America, atunci s-a accidentat şi a plecat la Medellin unde a petrecut cu prietenii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îşi distruge cariera. A pierdut noţiunea timpului. Un jucător cu stilul lui de viaţă, care face o partidă sau două şi apoi se opreşte, este destinat eşecului”, a declarat Hector Fabio Cruz, potrivit gazzetta.it.