Un scandalagiu ieşean, cere daune 100.000 de lei că n-a putut să bea de Revelion

Un scandalagiu ieşean, cere daune 100.000 de lei că n-a putut să bea de Revelion

Un golan din Hârlău a maltratat o fată, iar după ce aceasta şi-a retras plângerea, a cerut daune de 100.000 de lei pentru că i s-a interzis părăsirea localităţii. Printre altele reclamă că a ratat petrecerea de Revelion.

Tribunalul Iaşi trebuie să decidă dacă îi acordă daune morale unui tânăr certat cu legea. La finalul anului trecut, Ionuţ Ciprian Catargiu, în vârstă de 28 de ani, din oraşul Hârlău, a fost săltat de poliţiştii din Botoşani, fiind cunoscut ca un individ foarte periculos. În luna octombrie 2013, conform procurorilor, Catargiu, împreună cu un amic din Botoşani, au sechestrat o fată şi au lovit-o în repetate rânduri. Din dosar reiese că agresorii o suspectau pe tânără că le-ar fi sustras o sumă de bani din apartament, informează 7est.ro. Fata a făcut plângere, iar poliţiştii, împreună cu procurorul de caz, au dispus reţinerea lor pentru 24 de ore. În acelaşi timp, apartementele lor din Botoşani şi Hârlău au fost percheziţionate, ridicându-se mai multe bunuri.

Victima s-a împăcat după ce a fost ameninţată că va fi arsă cu apă clocotită

Instanţa a respins cererea procurorilor de punere în aplicare a unui mandat de arestare. Însă lui Ionuţ Catargiu i s-a interzis părăsirea localităţii. Dar surpriză: victima şi-a retras convenabil plângerea, hotărându-se neînceperea urmăririi penale. Semn că a căzut la înţelegere cu agresorii. Chiar dacă în rechizitoriu se arată că victima a fost ameninţată că va fi arsă cu apă clocotită şi că va fi aruncată de la etajul trei al apartamentului, poliţiştii au trebuit să închidă dosarul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tupeu de borfaş

Pentru a-şi justifica cererea daunelor, Ionuţ Catargiu cere judecătorilor ieşeni să ia în calcul că a suferit atacuri de panică, stări depresive şi că a manifestat o tendinţă de izolare. Catargiu a subliniat că nu mai poate participa la evenimente sociale, că a evitat întâlnirile cu prietenii şi că a plâns în pumni stând zile întregi închis în casă. Interlopul motivează că vrea 100.000 de lei pentru că nu şi-a putut vizita fratele din puşcărie. Dar cel mai mult regretă faptul că nu a putut petrece Crăciunul şi Revelionul într-o staţiune montană. “Timp de 30 de zile, reclamantul a fost privat de dreptul de a se deplasa pe teritoriul României, fiind nevoit să-şi anuleze rezervările realizate anterior, cu privire la petrecerea sărbătorilor de iarnă - Crăciun şi Revelion, aspect care i-a provocat grele suferinţe psihice”, se arată în cererea lui Catargiu, din care a citat 7est.ro.

În 2010, Ionuţ Ciprian Catargiu a intrat în atenţia autorităţilor după ce numele său a fost pomenit într-un dosar de trafic de persoane. În dosar se pomeneşte de 40 de tinere ce au fost racolate şi duse să se prostitueze în Spania şi Anglia. A fost condamnat  în 2013 cu doi ani cu suspendare, acuzaţia fiind de favorizare a infractorului.