Un refugiat din Senegal, care a ajuns cu barca din Maroc în Spania în 2007, a câştigat 400.000 de euro la extragerea specială de Crăciun a loteriei spaniole, informează B1 TV.

Nguema Ngagne tocmai îşi pierduse locul de muncă la serele din apropierea oraşului Almeria şi a povestit presei că nu mai avea nici măcar 5 euro în buzunar.

Acum, el vrea să folosească banii pentru a-şi aduce în Spania şi restul familiei.  Spre deosebire de alte loterii, la loteria spaniolă El Gordo, nu există un singur premiu mare, iar câştigurile sunt împărţite de mii de persoane.  Numărul câştigător, 79140, a apărut anul acesta pe 1.600 de bilete din localitatea Roquetas de Mar, astfel că deţinătorii acestor tichete vor împărţi suma de 630 de milioane de euro.