Un profesor de la ASE îl acuză pe Vlad Voiculescu de legături cu fosta Securitate

Un profesor de la ASE îl acuză pe Vlad Voiculescu de legături cu fosta Securitate

Vlad Voiculescu este unul dintre cei mai promovați oameni din partidul nou înființat de Dacian Cioloș. Acesta a absolvit studii economice la Viena și la doar 28 de ani devenea vicepreședine în cadrul unei divizii a Erste Bank, în Austria.

Tănase Stamule, profesor asociat la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a lansat o serie de acuzații grave la adresa fostului ministru al Sănătății pe care îl consideră ipocrit. Mai exact, el transmite că acesta se promovează ca un om nou în politică, dar de fapt ar proveni dintr-o familie de „securişti”, care l-ar fi ajutat să acceadă în carieră.

„1. Fratele bunicului meu (Voi culescu) a fost şef la DIE la Viena şi responsabilul de comerț exterior dintre România comunistă şi Austria.

2. Vărul primar al tatălui meu a fost CEO al uneia dintre cele mai mari companii de farmaceutice din România şi astăzi este unul dintre cele mai influente personaje din sistemul sanitar din România.

3. Vărul primar al tatălui meu (băiatul securistului de la Viena), este şi în conducerea institutului Aspen.

4. Eu studiez şi lucrez la Viena fără nicio legătură cu istoricul familiei mele acolo.

5. Eu iau o bursă de la Institutul Aspen fără nicio legătură cu faptul că vărul tatălui meu e în conducere acolo.

6. Eu devin ministru al să nă tății fără nicio legătură cu in fluența vărului tatălui meu în sistem.

7. Când mă întreabă presa dacă îmi este unchi, le spun că nu este şi că este doar „nepotul străbunicului meu”.

8. Eu promovez campania „Oameni Noi în Politică” deşi provin dintr-o familie cu grade foarte înalte în vechea securitate.

9. „Cum mă cheamă pe mine?”, scrie Tănase Stamule pe facebook.

Răspunsul fostului ministru al Sănătății

Vlad Voiculescu a comentat acuzațiile lui Stamule pentru publicația Capital: „Încerc să iau asta că o glumă sau în cel mai rău caz că pe o încercare disperată de calomniere. Frații bunicilor? Nu ştiu câți oameni ştiu tot ce fac frații bunicilor lor. Ce au făcut, ce fac sau ce vor face. Orice om îşi face propriile alegeri. Dar poate va ajută în demersul jurnalistic să ştiți că toți frații bunicilor mei s-au stins în urmă cu aproape 20 de ani. Iar eu am împlinit de curând 35. Dacă aveți orice întrebare sau nelămurire despre biografia mea sau despre ceea ce am făcut eu în aceşti 35 ani va stau la dispoziție cu cel mai mare drag”.