Un profesor a renunțat la catedră pentru a se angaja într-un supermarket. Cât câștigă acum
- Iulia Moraru
- 21 august 2022, 20:42
Un profesor din statul american Ohio a renunțat la meseria de profesor pentru a se angaja într-un supermarket, spunând că va câștiga mai mult, fără a-i fi însă necesară diploma.
Seth Goshorn, un profesor din SUA în vârstă de 28 de ani, a postat pe rețelele de socializare un clip video în care anunța că părăsește meseria de profesor pentru a se angaja într-un supermarket.
Acesta a fost profesor de lectură timp de șase ani. Goshorn a spus că principalul motiv pentru mutarea sa este salariul, care este mult mai mare decât în învățământ, deși nu are nevoie de o diplomă.
„Părăsesc învăţământul după şase ani pentru a lucra ca manager la Walmart şi a câştigat mai mult, fără a-mi fi necesară diploma”, a scris el în descrierea clipului ce a devenit viral și în care apare purtând o uniformă Walmart.
„Gândiți-vă cât de buni pot fi profesorii noștri dacă s-ar putea concentra doar pe predare și nu ar trebui să lucreze la un al doilea loc de muncă în weekend”, a spus Goshorn pentru un post de televiziune.
El va lucra ca responabil de magazin și de descărcarea tirurilor cu produse. Acesta a precizat că va câștiga 55.000 de dolari pe an, plus bonusuri la noul loc de muncă, comparativ cu 43.000 de dolari pentru postul său de învățător.
În ultimele luni, în Statele Unite din ce în ce mai multe cadre didactice au ales să demisioneze, fie că aveau sau nu experienţă îndelungată la catedră, din cauza salariilor foarte mici, a stresului și a condițiilor de lucru.
Nici profesorii din România nu sunt mulțumiți de salariile primite
În ceea ce-i privește pe profesorii de la noi din țară, nici aceștia nu sunt mulțumiți de banii pe care îi primesc, dovadă fiind îndelungatele discuții pe această temă.
În acest sens, a fost adusă în spațiul public plata pe care profesorii o primesc dacă corectează lucrările de la Bacalaureat.
Potrivit profesoarei Daniela Bogdan, plata pentru corectarea lucrărilor este de 3,66 per lucrare, la care se adaugă birocraţia stufoasă, ce revine tot în sarcina dascălilor.
”Astăzi (17 august n.red.) a fost o zi mare. Mi-au fost viraţi banii pentru evaluarea celor 6 lucrări de la examenul de bacalaureat din sesiunea iunie 2022. Oameni buni, 22 de lei! Adică 3,66 lei pentru fiecare lucrare. Voi face demersuri să virez această sumă în contul Ministerului Educaţiei. Eu vreau să fiu voluntar!”, a scris profesoara pe pagina sa de Facebook, citată de Mediafax.