Un partid din Ungaria şi-a făcut propria armată privată, împotriva romilor şi comuniştilor

Un partid din Ungaria şi-a făcut propria armată privată, împotriva romilor şi comuniştilor

Partidul extraparlamentar ungar Mi Hazank a înfiinţat o grupare paramilitară intitulată Legiunea Naţională, ce are ca scop educaţia de apărare, păstrarea tradiţiilor militare şi ajutorul pentru salvarea de vieţi şi bunuri în situaţii de dezastre naturale , a anunţat marţi Laszlo Toroczkai, liderul acestei formaţiuni naţionaliste radicale.

Toroczkai a insistat că noua organizaţie nu este o succesoare din punct de vedere legal a Gărzii Ungare, scoasă în afara legii, dar îi împărtăşeşte ideologia. Factorii care au condus la crearea Gărzii Ungare nu au fost eliminaţi, ci s-au înmulţit , a explicat el. Oameni hotărâţi care vor să facă ceva pentru ei înşişi au dreptul să-şi organizeze propria apărare , a adăugat Laszlo Toroczkai. El a ţinut să marcheze împlinirea a 10 de ani de la înfiinţarea armatei naţionale, care, sub conducerea lui Miklos Horthy, a epurat ţara de comunişti . Exact, însă, ca în anul 1919, ţara se îndreaptă spre anarhie , a continuat Toroczkai, menţionând un partid ţigănesc care vizează formarea unei provincii ţigăneşti independente şi oraşul Torokszentmiklos (din estul Ungariei), unde un clan ţigănesc îi ţine sub teroare pe locuitori . Legiunea Naţională îşi propune să lupte împotriva anarhiei şi a infractorilor , precum şi să-i sprijine pe miile de unguri daţi afară din case , a mai spus Toroczkai. Legiunea Naţională, condusă de un fost membru al Legiunii Franceze, Laszlo Fodelmesi, îşi va face debutul public pe 1 iunie, la Szeged, în sudul ţării, a indicat liderul formaţiunii Mi Hazank. El a mai precizat că partidul îşi menţine intenţia de a desfăşura un protest la Torokszentmiklos, în pofida interdicţiei dictate recent de poliţie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News