Jurnalistul Lucian Davidescu a câștigat un proces în care i se cereau daune în valoare de 100.000 de euro și eliminarea de pe internet a unor articole ce-l vizau pe George Maior, fost șef al SRI. Decizia favorabilă jurnalistului a fost dată de magistrații de la Curtea de Apel București. Inițial, la Tribunalul București, în februarie 2019 se decisese ca Lucian Davidescu, în solidar cu Societatea Academică din România, să-i plăteasca omului de afaceri Mircea Cotoroș suma de 10.000 de euro.

De la ce a pornit acest scandalajuns în Justiție

Despre istoria acestui caz amintesc jurnaliștii de la luju.ro. „Lucian Davidescu a publicat pe Riscograma.ro două articole (altul, cel din în iunie 2015, apărut pe site-ul RomaniaCurata.ro, aparțînându-i unui cu totul alt ziarist, Daniel Befu) legate de afacerile lui Sebastian Ghiță prin firma acestuia, Teamnet. Informațiile se bazau pe corespondență dintre mai multe persoane – inclusiv fostul director SRI George Maior și omul de afaceri Mircea Cotoros (cel care in 2010 era reprezentantul Teamnet la Bruxelles). Corespondență a fost făcută publică de către hackerul Guccifer, care îi spărsese mailul lui Maior”, scrie sursa citată.

Verdictul dat acum de Curtea de Apel nu este definitiv și poate fi atacat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Iată ce se precizează în minuta publicata pe portalul instanțelor joi, 8 aprilie 2021:

„Respinge cererea de repunere pe rol, că nefondată.

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 253 Cod Civil în referire la art. 1 al. 5 și art. 30 al. 2 din Constituția României. Respinge apelul incidental al reclamantului, că nefondat. Admite apelurile paraților. Schimbă parțial sentința apelata, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva paraților, că nefondată. Respinge cererea reclamantului privind acordarea de cheltuieli de judecată, că nefondată.

Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată. Conform art. 453 Cod Procedura Civilă în referire la art. 451 al. 1 Cod Procedura Civilă, cheltuielile de judecată aferente ascultării martorului Neacșu Nelu, în suma de 3184,37 lei, rămân în sarcina reclamantului (…)”

Ca urmare a acestui articol preluat de pe luju.ro, Mircea Cotoroș a trimis un drept la replică pe care evz.ro îl redă în integritate:

MIRCEA COTOROS: ATUNCI CÂND LIBERTATEA DE EXPRIMARE ESTE FOLOSITĂ STRICT ÎN SCOPURI DE DEZINFORMARE

„Daca am vorbit rău, dovedește ca este rău, iar daca am vorbit bine, de ce mă bați?” (Ioan 18,23). Păstrând cu modestie proporțiile de raportare față de una din cele mai grave erori judiciare din istoria omenirii, aș dori să evidențiez un fundament esențial care ar trebui să se regăsească în orice formă de judecată umană, fie ea individuală, jurnalistică sau chiar judiciară, respectiv: „Nulla poena sine culpa – Nicio pedeapsă fără culpa”.

Dacă în ultimii 7 ani am preferat să nu răspund acuzelor care mi se aduc, lăsând instanțele judecătorești să se pronunțe cu privire la dezinformările permanente lansate în spațiul public de către domnul Lucian Davidescu, iată că după pronunțările diametral opuse ale Tribunalului București și Curții de Apel București, a sosit momentul să-mi exprim punctul de vedere vis-a-vis de articolele menite să denatureze o realitate simplă.

Susțin cu tărie că articolele în care sunt învinuit nu au urmărit altceva decât să genereze un fals interes public, asociind o simplă corespondență email, prin care se solicita o întâlnire de lucru, la o fictivă operațiune ilegală. Prin invocarea persoanelor publice, George Maior – Sebastian Ghiță – Victor Ponta, nu s-a dorit altceva decât dezvoltarea senzaționalului și generarea unui presupus interes general care să justifice respectivele acțiuni de dezinformare. Să acuzi pe cineva, fără să aduci nici cel mai mic element credibil de probă, ascunzându-te sub un demers aparent nobil și invocând un drept de liberă exprimare, care oricum nu este unul absolut, l-aș cataloga drept linșaj mediatic în formă pură.

Contrar acestui mod de operare, sunt convins că majoritatea celor care profesează în acest domeniu nu se simt confortabil atunci când faptele prezentate sunt deformate, reprezentând o încălcare a celor mai importante obligații ce le revin în temeiul deontologiei jurnalistice: a nu dezinforma publicul și a nu abuza de forța ce le revine în societate prin strivirea demnității persoanei private care își dovedește constant nevinovăția.

Prin urmare, am decis să dau această replică punând în evidență câteva din elementele care au fost omise cititorilor și pentru a asigura o înțelegere unitară a faptelor prezentate malițios în toate articolele domnului Lucian Davidescu, preluate și diseminate în spațiul online.

Încep prin a reliefa email-ului primit de Lucian Davidescu, în data 30.01.2014, prin care funcționarul Comisiei Europene, Karel de Vriendt, îl informează, fără echivoc, asupra inexistenței vreunui demers ilegal exercitat asupra sa, citez: „nu a existat nicio tentativă de mituire”.

Grav nu este doar desconsiderarea acestui mesaj din partea domnului Davidescu, explicația fiind că a fost scris sub „un limbaj de lemn”, ci mai ales nepublicarea lui până la momentul când a fost semnalat instanței Tribunalului București. Mesajul, evident incompatibil cu scenariul urmărit, va rămâne aici pentru o corectă identificare:

Un alt element de probă indiscutabilă este declarația autentică prin care domnul Nelu Neacșu declară pe proprie răspundere, în data de 27.01.2014, sub sancțiunea prevăzută de legea penală pentru falsul în declarații, că nu a făcut niciodată, în mod public sau privat, vreo afirmație privind o eventuală tentativă de mituire a unui oficial al Comisiei Europene.

Nici această dovadă nu se încadrează în scenariul principal, astfel sunt publicate alte articole în cascadă prin care se afirmă că domnul Neacșu a fost amenințat atunci când a dat această declarație. Nimic mai fals, nimic mai josnic! Rămâne aici declarația în forma dată la Ambasada din Belgia:

Articolele privind falsa amenințare la adresa domnului Nelu Neacșu, s-au concretizat de fapt în două (2) deplasări distincte ale acestuia de la Bruxelles la Tribunalul București, în decembrie 2018 și ianuarie 2019, finalizate cu o depoziție legală în fața instanței, sub jurământ, prin care afirmă că își menține în totalitate cele susținute în cuprinsul declarației autentificate din 2014, neagă existența oricărui demers privind amenințarea persoanei sale și confirmă faptul că nu-l cunoaște pe domnul Dragoș Rișcanu!

Indiferent de probele care atestă falsul, se merge pe logica planului inițial în care nu contează adevărul faptelor, miza majoră fiind dată de promovarea unui scenariu unde corupția din România ajunge să răstoarne sistemul valoric european chiar la el acasă, la Bruxelles. Deoarece declarația autentică și depoziția legală dată de domnul Neacșu la Tribunal nu sunt elemente credibile pentru autorul dezinformării, s-a identificat instant modalitatea de a le combate prin intermediul unei terțe persoane, respectiv prin domnul Dragoș Rișcanu. Acesta din urmă, pe lângă acuzele sale publice privind presupusele activități neconforme întreprinse de OLAF și UE (aici) ori dușmănia manifestată vehement față de companiile RSC-Teamnet (aici), nu l-ar fi cunoscut în prealabil pe domnul Neacșu, așa cum acesta din urmă a declarat deja prin depoziția conferită Tribunalului București. Urmând modelul clasic, nu contează ce declari pe proprie răspundere pentru o presupusă faptă a ta din trecut, se va găsi martorul de serviciu care va spune întotdeauna ceea ce trebuie spus.

Totodată, important de remarcat că modalitatea de obținere a informațiilor derivă dintr-o acțiune de alterare a corespondenței electronice ce a fost deja declarată ilegală prin condamnarea la închisoare a hacker-ului „Guccifer”. N-am să insist pe detaliul că absolut oricine ar putea „manipula” presupusul email transmis de domnul Neacșu, ci mă întreb cum este posibil ca într-o analiză jurnalistică să nu stârnească niciun dubiu faptul că acesta nu se regăsea în respectivele comunicări nici la destinatar (To) și nici spre informare (Cc)? Las la o parte alte intervenții ce au alterat și conținutul comunicărilor, dar chiar și așa, să nu fi intrigat de interpunerea bruscă a unei persoane într-o secvență de mesaje în care, de fapt, nici nu exista? Să mai spun că nu am avut niciodată vreo relație profesională cu domnul Nelu Neacșu, este de prisos.

Surprins de lipsa unei minime analize jurnalistice, am încercat să port un dialog în persoană pe marginea eventualelor nelămuriri pe care domnul Davidescu le-ar putea avea, codul jurnalistic făcând aici referire la o analiza imperios necesară a fi realizată înaintea publicării articolelor și chiar la verificarea informației din mai multe surse. După 2 ani de insistențe, doar din partea mea, am avut stupoarea să iau act de tipologia gândirii autorului acestor dezinformări, exprimată în cadrul întâlnirii din anul 2016 și catalogată ulterior de către acesta în fața instanței ca fiind una sarcastică: „în război mai mor și oameni nevinovați”. Acesta a fost și momentul când am înțeles, din păcate, care îi sunt adevăratele intenții.

În mod cert exista și posibilitatea ca autorul articolelor să demonstreze lipsa de rea-intenție prin anonimizarea numelor persoanelor non-publice însă ar fi dispărut tot farmecul și poate chiar credibilitatea. Validarea acestui raționament nu a întârziat să apară ulterior și în instanță, într-o formă ușor de reperat scriptic, prin afirmația că o persoană care a lucrat la Teamnet este considerată per se o persoană coruptă: ”în pofida celor afirmate de intimat cu privire la credibilitatea sa profesională ireproșabilă, a fost foarte mulți ani angajatul unui om anchetat și condamnat”. Dificil de comentat o astfel de viziune radicală, chiar daca poate fi ușor reperată în vremurile de tristă amintire, înainte de decembrie `89. Aceeași Mărie, cu o altă pălărie!

O dovadă vie a faptul că în viziunea celui care a promovat acest fake-news, tot ce contează este distrugerea reputației, a profesiei și demnității în societate, o reprezintă permanentele insinuări și atacuri tendențioase la persoana mea prin multitudinea de articole publicate strict cu dorința vădită de a eticheta o imagine ce nu corespunde realității și astfel de a dezvolta, artificial, premise care să argumenteze o posibilă acțiune ilicită. După decizia Tribunalului București s-a putut remarca faptul că, brusc dintr-o persoana ce nu prezentam niciun interes public pentru autorul manipulărilor, am devenit inamicul principal și asta doar pentru că am decis să-mi apar imaginea și să demasc o practică rușinoasă, camuflată sub așa-zisele standarde de luptă împotriva corupției.

In contrast cu acest raționament, de a ignora cu bună știință orice evidență care atestă falsul evenimentelor, este îmbucurător de știut că sunt entități de presă în România care analizează și cântăresc informațiile chiar cu posibilitatea de a retracta articole acolo unde există riscul de a dezinforma publicul. Este cazul redacției ziarului „Curentul” care a eliminat în data de 28.01.2014 articolul cu presupusa activitate ilegală, imediat după momentul când au intrat în posesia declarației de dezmințire a domnului Neacșu. In cazul lor nu a mai fost invocată nicio amenințare sau alte presiuni. Pentru „Curentul” nu a fost o umilință să retracteze propriul articol atunci când au pus în balanță efectele care le poate produce la nivelul persoanelor private. În cazul domnului Davidescu, este elocvent că prezumția de nevinovăție reprezintă o himeră iar retractarea unui articol cu elemente vădit distorsionate implică doar afectarea propriei credibilității.

Să ignori cu bună știință informarea oficialului Comisiei Europene (Karel de Vriendt), a declarației si depoziției persoanei invocată a fi lansat afirmația falsă (Nelu Neacșu), sursa informației fiind viciată de orice formă de credibilitate privind securitatea datelor procurate prin infracțiune informatică, doar pentru că este umilitor a retracta un articol cu efecte devastatoare, pot spune că este mai mult decât rea-intenție. Este regretabil că astfel de acțiuni pot da curaj celor care nu au niciun scrupul în a distruge reputații și cariere profesionale doar pentru o iluzorie aliniere la idealuri mărețe.

Chiar dacă adevărul poate fi manipulat sau îngropat, se va întâmpla numai pentru o perioadă, mai devreme sau mai târziu acesta va răsări cu siguranță! Am încredere că ICCJ împreună cu CEDO nu se vor lăsa impresionate de falsele ingerințe la dreptul de liberă exprimare și nu vor permite acestor dezinformări să se propage la nesfârșit, așezând corespunzător în balanță interesele concurente atunci când vorbim de lezarea integrității profesionale și a demnității în societate.

Dacă libertatea de exprimare ar fi interpretată ca un drept absolut în România, ce ignoră inclusiv dreptul la protecția reputației, atunci ne îndreptăm cu siguranță către un stat totalitar unde persoana în sine nu mai are valoare iar Constituția României va trebui să-și reprime art 30 (6) „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine” și Convenția Europeană a Drepturilor Omului pe cele statuate la art 10 (2) în privința exercitării libertății de exprimare: „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Replica venită de la Lucian Davidescu

Și jurnalistul Lucian Davidescu a oferit un drept la replică în urma celui pe care l-a trimis Mircea Cotoroș. Redăm integral și acest punct de vedere.

Vă mulțumesc pentru că i-ați publicat dreptul la replică d-lui Cotoroș, pe care la rândul meu l-am așteptat fără succes vreme de 7 ani. Este dreptul domniei sale să-și expună percepția proprie asupra faptelor, să fie nemulțumit de o decizie a justiției (mai ales că păstrează „cu modestie proporțiile” față de răstignirea lui Iisus Hristos) și să-și caute presupusa dreptate mai departe. Nu comentez aici asupra acestor lucruri, am făcut-o deja pe larg în articolele publicate și pe pagina mea de Facebook.
https://www.facebook.com/luciandavidescu/posts/10208441504590452

Doresc însă să fac trei precizări față de acuzații factuale și noi pe care d-l Cotoroș le face aici:

1. Martorul Dragos Rișcanu e acuzat prost-voalat că „se va găsi martorul de serviciu care va spune întotdeauna ceea ce trebuie spus”.
Această formulare sună a calomnie vecină cu penalul și este ușor cam neinspirată după ce propriul tău avocat, când a fost întrebat de instanță dacă își menține acuzația exaltată de mărturie mincinoasă, a spus că nu.
https://www.facebook.com/luciandavidescu/posts/10208455231133607

2. Față de afirmația „În mod cert exista și posibilitatea ca autorul articolelor să demonstreze lipsa de rea-intenție prin anonimizarea numelor persoanelor non-publice însă ar fi dispărut tot farmecul și poate chiar credibilitatea.”
În realitate reclamantul nu a cerut niciodată asta, nici verbal nici în fața instanței, iar când remediul i-a fost propus, avocatul domniei sale i-a cerut să înceteze de îndată orice discuție!
https://www.facebook.com/luciandavidescu/posts/10208465581072349

3. Referitor la corespondența cu d-l Karel de-Vriendt, despre care d-l Cotoroș pretinde că ar fi o dezmințire (față de lucruri de care în realitate nu a fost niciodată acuzat), și despre care spune că nu aș fi publicat-o explicația fiind că a fost «scris sub “un limbaj de lemn”»…
Aceasta este nici mai mult nici mai puțin decât o minciună sfruntată. Nu am spus niciodată asta și de altfel nu am folosit niciodată expresia „un limbaj de lemn” în audieri (am înregistrarea!), în înscrisurile depuse la instanță (am documentele!) și probabil în nici o altă ocazie (formularea nu e în vocabularul meu uzual!). Este doar o nouă încercare de a da o semnificație falsă unei probe care i-a desființat susținerea, pe care în mod curios încă o face, că schimbul de mesaje „nici nu exista”.
Cu atât mai mult cu cât este pusă între ghilimele, presupusa explicație care îmi e atribuită, că ar fi fost scris într-un „un limbaj de lemn”, este o minciună sinistră.
https://www.facebook.com/luciandavidescu/posts/10208465237383757