Dacă știam din excepțiile trecutului – meciuri disputate cu porțile închise – ce înseamnă fotbalul fără spectatori, ne-am convins în ultimele săptămâni că Messi, Ronaldo sau Salah nu pot străluci în fața tribunelor goale. Jocul a fost întrerupt brutal, din cauza pandemiei, la fel ca majoritatea domeniilor de activitate.

Majoritate cluburilor și-au recalculat bugetele și au tăiat salarii, încercând să se pună la adăpost de un eventual faliment. Într-o situație fără precedent, Olimpiada fost amânată pentru anul viitor, iar Campionatul European de Fotbal a avut aceeași soartă. Pentru că întreține o industrie de multe miliarde, cel mai popular sport s-a repus în mișcare într-o perioadă în care jucătorii ar fi trebuit să fie în vacanță sau la un turneu final.

Dacă în Franța, Belgia sau Olanda, oficialii au decis că nu mai are rost ca sezonul 2019 – 2020 să continue, în Italia, Germania, Anglia sau România, competițiile s-au reluat. Însă, spectacolul este inodor, incolor, insipid. Indiferent că vorbim despre Barcelona, Real Madrid, Juventus, Liverpool, FCSB sau Academica Clinceni, tribunele private de prezența spectatorilor sunt deprimante.

Găselnița cu sunetul de fond care să compenseze lipsa atmosferei salvează puțin din aparențe, dar nu suficient. Portretele suporterilor, așezate pe scaune, nu fac decât să sublinieze imaginea dezolantă. E ca și cum ai organiza o petrecere la „Madame Tussauds” printre manechinele de ceară.

Cine a jucat pe „Camp Nou” sub ochii a 90.000 de oameni sau a simțit fiorul provocat de 60.000 de glasuri care cântă pe „Anfield Road” „You’ll Never Walk Alone”, simte disconfortul sunetului diseminat de boxele stadionului.

Ce tristă ironie au trăit săptămâna trecută suporterii din Liverpool. După 30 de ani de așteptare, „cormoranii” au devenit campioni în Anglia. Pentru că nu au putut fi alături de favoriți în acest final prelungit de sezon, oamenii au ieșit în stradă, încălcând cu entuziasm orice regulă de protecție împotriva coronavirusului.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE