Evenimentul Zilei > International > Un fost consilier apropiat al lui Putin amenință Marea Britanie cu arme nucleare
Un fost consilier apropiat al lui Putin amenință Marea Britanie cu arme nucleare

Un fost consilier apropiat al lui Putin amenință Marea Britanie cu arme nucleare

Occidentul este din nou amenințat cu un război nuclear, după ce Vladimir Putin a anunțat că va folosi orice armă pentru a apăra Rusia. Printre țările vizate se află Marea Britanie.

Serghei Markov, un fost consilier apropiat al lui Putin, a declarat în direct la BBC 4 că riscul unui război nuclear este tot mai mare. El a invocat că folosirea armelor nucleare ar rezulta din „comportamentul nebunesc al preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi al prim-miniştrilor Regatului Unit, Boris Johnson şi Liz Truss.”

„Aş spune că Vladimir Putin v-a transmis că va fi dispus să folosească arme nucleare împotriva ţărilor occidentale, inclusiv arme nucleare împotriva Marii Britanii. Oraşele voastre vor fi vizate”, a spus Markov.

De asemenea, fostul consilier a mai precizat că Rusia nu a avut niciodată intenția de a folosi „arme nucleare tehnice împotriva ucrainenilor”, menționând că sunt „frații noștri”, iar Rusia nu este în război cu Ucraina.

Putin amenință Occidentul că va folosi toate armele pe care le are la dispoziție

”Ţările occidentale luptă cu forţele ruse folosind soldaţi ucraineni ca sclavi. A fost ideea principală a lui Putin”, a mai spus Markov. Totodată, fostul consilier rus vede ca principalii autori ai războiului din Ucraina pe președintele SUA și prim-ministrul Marii Britanii.

Londonezii trebuie să înţeleagă că această ameninţare vine de la Liz Truss, care este agresorul”, a mai precizat oficialul rus.

În încheierea mesajului său, Markov a dat asigurări că Rusia nu are de gând să omoare pe toată lumea, dar că are posibilitatea să „omoare mulți oameni din țările occidentale”, scrie dailymail.co.uk.

Reamintim că Putin a avertizat că țările care utilizează șantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că „lucrurile se pot întoarce împotriva lor.” Mai mult, liderul de la Kremlin a mai declarat că deține arme de distrugere în masă mai moderne decât cele ale NATO, iar dacă va exista o amenințare asupra integrității teritoriale a Rusiei le va folosi.

„Și nu e o cacealma. Rușii pot fi siguri că integritatea teritorială, libertatea și independența noastră vor fi sigure. Subliniez, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție!”, a spus Vladimir Putin.