Polonia, România, Cehoslovacia, Ungaria și Bulgaria au gazduit mii de copii orfani aduși din zona conflictului dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, iar la câțiva ani după încheierea luptelor, în anii ’60, copiii au fost retrimiși, fără voia lor, înapoi în țara de origine.

La șase decenii după ce s-au întors în patria lor, urmele a mii de copii nord-coreeni orfani au rămas încă în sufletul bătrânilor europeni ale căror vieți le-au atins pentru un scurt timp.

N-au uitat nici parfumul copacilor

Documetarul este fabulos. Vorbeşte despre cele mai sensibile amintiri ale acelor copii care spun că nu uită nici parfumul copacilor pe care i-au plantat. Orfanii nord-coreeni au studiat în școlile locale din țările adoptive și și-au făcut prieteni locali. Apoi, brusc, au fost chemați înapoi în Coreea de Nord.

„Nu ni s-a spus deloc, doar au încetat să mai vină la școală”, a spus Halina Dobek, 87 de ani, care a predat pentru câțiva orfani din Polonia. „Acești copii au părăsit Polonia fără niciun fel de entuziasm”, a completat Halina.

Este o parte aproape uitată a Războiului Rece, dar un nou documentar dezvăluie viețile orfanilor a căror plecare a rămas în memoria europenilor care i-au cunoscut.

Filmul ”Copiii lui Kim Il Sung”, care se referă la fondatorul și liderul războiului din Coreea de Nord, a fost lansat pe 25 iunie, la 70 de ani de la începutul războiului coreean.

Conflictul de trei ani a distrus o mare parte din Coreea de Nord și de Sud, a ucis mai mult de un milion de oameni și a lăsat în urmă 100.000 de copii orfani. Orfanii nord-coreeni erau trimiși în țările sovietice, cei din Coreea de Sud în SUA și Europ de Vest

La fel ca războiul în sine, reconstrucția ambelor țări, inclusiv problema orfanilor, a devenit o parte a rivalității Războiului Rece. În timp ce nord-coreenii erau trimiși pentru educație în Europa de Est, mii de orfani sud-coreeni erau adoptați de familii din America de Nord și Europa de Vest.

De unde s-a inspirat producătorul documentarului

„La vremea respectivă, Statele Unite și Uniunea Sovietică erau în concurență, cum ar fi cine ar putea trimite mai întâi oamenii în spațiu. În acest sens, ei au concurat și pe modalități de a arăta al cărui sistem politic era mai uman și mai superior”, a spus Kim Deog-Young, regizorul filmului care a fost inspirat de povestea Georgetei Mircioiu, pe care a cunscut-o în urmă cu 15 ani, în România, pe când aceasta, în vârstă de 72 de ani, încerca să își găsească soțul nord-coreean, Cho Jung-ho, care venise aici din Coreea de Nord, în 1952 însoţind orfanii.

Atunci când nord-coreenii au început să sosească în Europa, și țările de aici se refăceau în urma devastărilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, copiii au fost tratați bine. Filmul îi arată pe bulgari care dau flori copiilor nord-coreeni, îmbrăcați cu pălării și jachete întunecate identice, la sosirea lor în 1952.

Katya Panalotova, care locuiește în orașul bulgar Parvomay, își amintește în film că noii ei colegi de clasă erau hrăniți de cinci ori pe zi și purtau încălțăminte din piele, în timp ce studenții locali aveau încălțăminte din cauciuc.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE