Un bărbat și un minor au furat un seif cu bani dintr-un mall din București. Ce a făcut poliția

Un bărbat și un minor au furat un seif cu bani dintr-un mall din București. Ce a făcut polițiaSursa foto: evz

Marile centre comerciale au devenit extrem de tentante pentru hoți, care și-au diversificat ”metodologia” de acțiune.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale audiază, miercuri, două persoane într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Dosarul a fost deschis după efectuarea a două percheziţii în Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Cercetările s-au declanşat la data de 15 martie, după ce Poliţia Capitalei a fost sesizată prin apel 112, că dintr-un magazin situat în incinta unui mall din Sectorul 2 a fost sustrasă o casetă metalică ce conţinea bani, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri, Agerpres.

Din cercetări a rezultat că, la data de 14 martie, un bărbat şi un minor au mers la centrul comercial, s-au ascuns până la finalul programului de funcţionare a magazinelor. Apoi au sustras un seif metalic în care se aflau bani şi documente contabile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.

Mall-urile, din ce în ce mai atrăgătoare pentru hoți

Un mall din Arad a fost jefuit încă de la inaugurare, în 2020. Furtul a fost comis de către o arădeancă de 33 de ani. Femeia a sustras mai multe haine, iar asupra ei a fost găsit un sistem antifurt, identic cu cele folosite în magazine.

În ianuarie a.c, doi bărbați au fost reținuți de polițiștii fiind acuzați că au încercat să fure bijuterii de aur din mall-ul din Craiova în urmă cu doi ani. Unul dintre ei reușișe chiar să sustragă două kilograme de aur, dar a fost surprins de paznici. Furtul s-a petrecut în iulie 2019.

Unul dintre cei doi reținuți, un bucureștean de 32 ani din a stat ascuns și a așteptat ca mall-ul să se închidă. A intrat apoi în insula-stand unde se aflau bijuteriile. A furat peste 2 kilograme de bijuterii din aur și le-a pus într-o plasă. Numai că a fost surprins de unul dintre paznicii mall-ului. Hoțul a luat-o la fugă, abandonând plasa cu bijuterii în valoare de aproape 475.000 lei. Nu a fost prins atunci. În ianuarie 2021, polițiștii au făcut percheziții la locuința acestuia, dar și a unui alt bărbat de 31 ani din localitatea Măgurele, suspectat că i-a fost complice și i-au reținut pe amândoi.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News