ULUITOR. S-a aflat abia ACUM. Berea a SCHIMBAT istoria OMENIRII

ULUITOR. S-a aflat abia ACUM. Berea a SCHIMBAT istoria OMENIRII

Berea este una dintre cele mai populare şi mai consumate băuturi din lume. Aceasta se poate savura atât vara, cât şi în iarna. Ce nu s-a ştiut până acum este că berea a reprezentat, de-a lungul istoriei, mai mult decât o simplă băutură.

Berea a avut o contribuţie majoră atunci când s-a inventat frigiderul. Carl von Linde lucra pentru compania Spaten atunci când l-a inventat cu scopul de a izola băutura deja îmbuteliată de căldura maşinilor care continuau să fabrice noi litri. Ulterior, invenţia lui s-a dovedit utilă şi pentru alte lucruri. De asemenea, apariţia ambalajelor din sticlă s-a datorat berii. Americanul Michael Joseph a inventat prima maşină în stare sî fabrice în serie aceste sticle, scopul iniţial fiind folosirea lor pentru comercializarea berii, informează Agerpres, citând ABC.

America a fost descoperită cu ajutorul berii

Este binescunoscut faptul că marele explorator Cristofor Columb nu pleca în expediţii fără a se fi provizionat cu câteva zeci de butoaie. Se ajunge la acest lucru din cauza faptului că apa se clocea în timpul călătoriilor lungi. Practic, berea a colaborat activ la colonizarea Americii. De asemeena, europenii nu erau obişnuiţi cu apa din Lumea Nouă, iar datorită consumului de bere, mortalitatea a scăzut. 

Berea a contribuit şi la descoperirea dioxidului de carbon. Englezul Joseph Priestley a observat, într-o berărie, că existau gaze care “cădeau” pe jos în procesul de fermentaţie. Tot analizându-se fermentaţia s-a inventat şi scara PH. Prin acest mod, Carlsberg şi-a rezolvat problemele pentru a măsura cu deplină exactitate nivelurile de aciditate ale băuturilor sale. De asemenea, lucrând la o berărie, James Joule a creat preţioasele termometre cu mercur.