Ultima nuntă la care a participat toată elita României regale. Comuniștii arestează mireasa
- Catalin Pena
- 8 noiembrie 2020, 11:42
Nunta ei cu istoricul Dan Berindei, care provenea dintr-o familie de liberali, de pe 16 februarie 1945, este considerată ultimul eveniment monden al protipendadei bucureştene
Acolo s-au întâlnit fruntaşii celor mai importante partide: „În 16 februarie, duminica, la Domniţa Bălaşa: acolo a fost ultima clipă în care toate partidele s-au întâlnit în biserică. Adică era Lupu, erau socialiştii, era Victor Papacostea. Era Titel Petrescu. Constantinescu-Iaşi, comuniştii. Era Iuliu Maniu, care a venit târziu şi s-a aşezat pe trena mea…”, îşi amintea Ioana Hudiţă-Berindei.
Naşul mare, istoricul şi politicianul Gheorghe Brătianu, îi spune socrului mic (care era ministru al Agriculturii): „în momentul acesta, cu fiica dumitale, se uneşte Partidul Liberal cu Partidul Ţărănesc”.
Ioana Berindei, fiica istoricului și omului politic Ioan Hudiță și a Emiliei Hudiță (n. Popa), s-a născut la Paris, unde părinții erau la studii, pe 31 octombrie 1922. Era licențiată în istorie la Universitatea din București.
În 1947 tatăl său este arestat pentru fosta sa activitate politică în guvernele Sănătescu și Rădescu, în care fusese ministru al Agriculturii din partea PNȚ.
Arestată pe 29 iulie 1950, arestată împreună cu alţi 22 de membri ai familiilor Hudiţă şi Berindei, între care și mama sa, la ordinul colonelului Mihail Dulgheru, șeful Direcției a V-a Anchete/Cercetări Penale, va fi inițial anchetată pentru complicitate la crima de înaltă trădare, însă, în lipsa unor probe concrete, sentința nr. 20 din 12 ianuarie1952 a Tribunalului Militar București, secția II, o condamnă la doi ani închisoare corecțională pentru favorizarea crimei de înaltă trădare.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric