Evenimentul Zilei > Actualitate > O viaţă ca în filme: evadarea Biancăi din iadul cerşetorilor din Spania
O viaţă ca în filme: evadarea Biancăi din iadul cerşetorilor din Spania

O viaţă ca în filme: evadarea Biancăi din iadul cerşetorilor din Spania

Părinţii i-au falsificat actele şi au dus-o în Spania, la cerşit. La 11 ani, a avut curajul să fugă. Revenită în România pentru a-şi redobândi identitatea, a fost dată unui rom.

Povestea începe cu o fată de 19 ani care stă plângând în faţa primăriei din Turnu Măgurele. Nu are niciun act, dar ştie cum o cheamă. Vorbeşte o română ciudată şi cere disperată ajutor. Când nu reuşeşte să lege frazele, umple golurile cu spaniolă. Printre lacrimi şi verbe din limba lui Cervantes, se poate auzi o poveste de viaţă aproape de necrezut.

Vine de o săptămână la primărie, unde intră din când în când pe o reţea de socializare spaniolă. La 30 martie, era în Spania, prietenii îi pregătiseră un tort cu cinci etaje, peste o sută de tineri veniseră să o felicite. Şi, totuşi, nu era majoratul ei. Ea are aproape 20 de ani.

Însă, acum zece ani, părinţii au trecut-o graniţa sub alt nume, aşa că pentru spanioli e Denisa Păun, o fată de fix 18 ani. De-aia a venit în România, să redevină Bianca. Şi de-aia plânge acum, deoarece Bianca are o familie de romi, care a promis-o deja unui rom din Teleorman. Ar putea să fugă, însă nu are acte, bani, telefon, toate i-au fost furate de surorile ei.

Nu şi-ar turna părinţii: "Dacă ei nu sânge, eu sânge"

Nu îşi acuză rudele de exploatare. Spune că nu le-ar vrea la nunta ei, dar nici după gratii. Mă întreabă dacă vreau să ştiu de ce. Apoi, rosteşte o frază simplă, fără verbe: "Dacă ei nu sânge, eu sânge".

Să ierte a învăţat în Spania, însă nu de la părinţi. Pozele de pe reţeaua Tuenti, unde o cheamă tot Denisa, prezintă o tânără plină de energie, cu ochi sclipitori şi zâmbet perfect, zici că face reclamă la o pastă de dinţi. Însă nu e reclamă, e viaţa ei. Acum doar energia lipseşte, e copleşită de claustrofoba lume în care s-a întors.

Bianca s-a născut pe 8 iulie 1991, dar părinţii n-au vrut-o. Aveau alţi şapte copii. Până să o lase de izbelişte, au avut însă grijă să-i facă certificat de naştere. Cu actul ei de identitate au introdus ilegal în Germania un băiat. Bianca a fost luată acasă de un bunic. La şcoală a ajuns abia la 10 ani, dar părinţii au retras-o la 11 şi au dus-o în Spania.

"Ţiganii nu la şcoală, la cerşire"

Bianca devenea Denisa Păun, o verişoară. Îşi aminteşte că părinţii i-au promis că o vor da la şcoală. Dar, în Spania, i-au spus că "ţiganii nu la şcoală". "Ei trimis la cerşire", spune Denisa în româna ei. A cerşit şase luni, în Torrent, orăşel de lângă Valencia. Strângea şi le ducea părinţilor cam 50 de euro pe zi. Ea continua să le spună că vrea la şcoală. Ei îi aminteau că e ţigancă.

Până într-o zi. "Eu mers la cerşire lângă o biserică. A venit de la Poliţia şi întrebat de ce sunt la cerşire. A întrebat unde stau". Fata şi-a protejat familia. Le-a răspuns poliţiştilor cu o minciună – "stau aici, cu ţoalele mele" -, dar nu a mai minţit când au întrebat-o dacă a mâncat ceva în ziua aceea – "am zis că nu mâncat nimic". Poliţia a chemat un asistent social, care a reuşit să o pună într-un adăpost, la Alboraya, alt oraş valencian. A stat acolo până la 13 ani.

La Alboraya cunoscuse un copil, de care s-a ataşat mult, pe Heronimo, un băieţel negru. În centre, copiii vin şi pleacă întruna. Când a plecat, Bianca a întrebat de el peste tot. Când a ajuns la Casa don Bosco, o şcoală religioasă care oferă şi găzduire, a întrebat din nou de Heronimo. Culmea e că l-a întrebat chiar pe băiat, ca într-o regăsire din pagini de roman. S-au despărţit din nou peste ceva vreme. Pe Heronimo l-au adoptat unchii. De şapte ani, Bianca nu mai auzise nimic de părinţi sau de cei şapte fraţi.

A ştiut cum o cheamă abia la 19 ani

A crescut o vreme printre sutane. Centrul i-a oferit şansa să înveţe, apoi i-a plătit un curs de coafeze. E un vis din copilărie al Biancăi, de când văzuse femei care intră la coafor şi ies total schimbate.

Directorul centrului a ştiut mereu că Denisa nu e Denisa. Fata îi spusese. El i-a spus atunci să-şi caute părinţii. A dat de mamă. Femeia a şovăit, dar i-a spus în cele din urmă cum o cheamă: Cerasela Voica. După ce a aflat, a început să îşi dorească tot mai mult să-şi recapete numele. A decis să se întoarcă în România, deşi de ceva vreme locuia într-un apartament în Valencia.

La petrecerea de majorat, a primit cadou un telefon mobil. Amicii doreau să ştie de ea cât timp e plecată. Centrul la care stătea i-a plătit bilet dus-întors, i-a dat şi 150 de euro de buzunar.

ÎNTOARCEREA ÎN ROMÂNIA

Prăduită de toată familia: o soră a jefuit-o, alta a vândut-o

O soră s-a oferit să o ajute şi a înso ţit-o pe autocar, spre Turnu Măgurele. Ajunsă însă în România, Bianca s-a trezit în scurt timp fără telefon, bani şi biletul de întoarcere. Sora s-a întors în Spania, cu banii ei. Bianca a mers să stea la un bunic.

Îndrăgostită de un african, vândută unui rom

Acum poate doar să spună că ştia că în România o aştepta "o cutie de surprize", dar nu se gândea la ce i s-a întâmplat. Nici nu şi-a revăzut bine sora cea mare, măritată la Turnu, că aceasta a şi promiso unui rom. Bianca i-a spus că are iubit. Mi-l arată pe Luis, un tânăr din Guineea Ecuatorială. "Eu vreau cu el", spune ea.

L-a cunoscut acum câţiva ani, când a fost botezată de spanioli. După ceva timp, el a rostit simplu: "Quero quedarme con Denisa" (Vreau să rămân cu Denisa). Însă, în România, rudele nici nu au vrut să audă. "Ei rasista", spune Bianca, referindu-se la romii ei. Apoi explică obiceiul care obligă ţiganca să se mărite cu un ţigan.

Nu îi place să primească lucruri de pomană. De asta a fugit când era mică. Spune că, dacă va fi să reuşească să plece în Spania, mai are ouă de la Paşte, o să-i ajungă pe autocar.

Ce vrei în viaţă? "Casă, acte, muncă"

Cu sprijinul primăriei, al poliţiei şi al Asistenţei Sociale din Turnu Măgurele, Bianca a redevenit Bianca. Cum sora cea mare primea ajutor social, a fost convinsă să-şi recunoască sora. Buletinul cu numele "Cerasela Bianca Voica" a ieşit în cele din urmă. Mai rămânea doar problema plecării. Familia de ţigani – Bianca nu foloseşte cuvântul "rom" – nu o lăsa.

Bani de autocar nu avea. Fata şi-a amintit numărul de telefon al unui român din Spania. Prin el, cei de la primărie au luat legătura cu directorul centrului. Spaniolii au primit prin fax copia buletinului şi au rezervat loc la autocar. Nu au avut încredere să trimită bani în România.

A plecat marţi în zori, la 4.30. A fost bucuroasă că a putut să-şi ia "maleta". E tot dar de la prieteni, s-ar fi simţit groaznic în faţa lor dacă, pe lângă telefon, s-ar fi întors şi fără valiză. Cândva, directorul a întrebat-o ce îşi doreşte în viaţă. Ea a răspuns: "Trei lucruri: casă, acte, muncă". Acum, le are pe primele două.