UE suplimentează fondurile pentru Vecinătatea Estică. Republica Moldova va beneficia de creșterea bugetară
- Sanda Frunze
- 15 noiembrie 2025, 15:51
Uniunea Europeana. Sursa foto: dreamstime.comRepublica Moldova. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au aprobat majorarea cu 25 de milioane de euro a bugetului destinat Vecinătății Estice în anul 2026. Din aceste fonduri suplimentare va beneficia și Republica Moldova. Decizia a fost anunțată de europarlamentarul Siegfried Mureșan, care a precizat că măsura vine ca răspuns la diminuarea sprijinului financiar american pentru regiune.
„Am ajuns aseară la un acord final în negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul UE pentru anul 2026. Acordul cuprinde și amendament co-semnat de mine la Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026, prin care solicităm o creștere cu 25 de milioane de euro a alocărilor destinate Vecinătății Estice, inclusiv Republicii Moldova. Societatea civilă are un rol esențial în consolidarea democrației în statele din vecinătatea noastră, în special în țările candidate, precum Republica Moldova, care se confruntă cu presiuni și agresiuni antidemocratice din partea Federației Ruse”, a scris Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Facebook/Siegfried Mureșean
Sprijin european pentru ONG-urile independente
Europarlamentarul a subliniat că majorarea bugetului este menită să compenseze, cel puțin parțial, decizia Statelor Unite ale Americii de a suspenda ajutoarele externe pentru 90 de zile, anunțată în ianuarie 2025. Măsura americană a afectat direct organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova și din regiune, multe dintre acestea depinzând de finanțarea internațională pentru a-și continua activitatea.
„În contextul retragerii sprijinului american, este datoria Uniunii Europene să susțină organizațiile neguvernamentale independente, pentru ca acestea să-și poată continua activitatea”, a mai punctat Mureșan.
Impact asupra Republicii Moldova
ONG-urile din Republica Moldova sunt printre cele mai vulnerabile în fața reducerii suportului extern, în special cele care activează în domeniile democrației, transparenței, drepturilor omului și combaterii dezinformării. Creșterea alocărilor europene pentru Vecinătatea Estică este văzută ca o măsură-cheie pentru menținerea capacității acestora de a funcționa într-un mediu marcat de presiuni geopolitice crescute.
Uniunea Europeană urmează să detalieze, în perioada următoare, mecanismele de distribuire a fondurilor suplimentare către beneficiarii din regiune.