Deficitul de cont curent al Uniunii Europene (UE) a crescut de peste două ori şi jumătate în trimestrul al treilea, la 26 miliarde euro, faţă de 9,7 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, potrivit primelor estimări ale Biroului de Statistică al UE, Eurostat.
În perioada aprilie-iunie, deficitul extern de cont curent al celor 27 de state membre (în relaţiile cu partenerii economici din afara UE) a fost de 30,9 miliarde euro.
În intervalul iulie-septembrie, Uniunea Europeană a înregistrat un surplus de cont curent în valoare de 21,2 miliarde euro din sectorul serviciilor, faţă de 23,5 miliarde euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 20,5 miliarde euro în trimestrul al doilea din acest an.
Astfel, potrivit estimărilor preliminare, deficitul de cont curent al UE a accelerat, în trimestrul al treilea, la 0,8% din Produsul Intern Brut (PIB) cumulat al celor 27 de state, de la 0,3% din PIB în intervalul corespunzător din 2007.
Zona euro a înregistrat un deficit de cont curent de 10,8 miliarde euro, reprezentând 0,5% din PIB-ul celor 15 state, faţă de 24,4 miliarde euro (1,1% din PIB) în trimestrul al doilea şi un surplus de 17,3 miliarde euro (0,8%) în trimestrul al treilea al anului trecut.