UDMR vrea Executiv majoritar cu orice preț: Guvernul minoritar nu este o soluţie
- Iulia Moise
- 28 mai 2025, 18:32
Sursa foto: arhiva EVZLiderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că este necesară o revizuire a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a redirecționa fondurile către proiecte care pot fi finalizate în termenul stabilit.
Kelemen Hunor, consultări la Cotroceni
După întâlnirile de la Palatul Cotroceni, Kelemen Hunor a subliniat că, pentru a menține finanțarea din PNRR, este esențială o discuție cu Comisia Europeană pentru a realoca sumele către proiecte mature, unde investițiile pot fi realizate până la finalizarea perioadei de implementare a PNRR-ului.
„Ca să putem să menținem economia funcțională, aceste investiții publice trebuie să rămână, dar e nevoie de o rediscutare cu Comisia a PNRR-ului, în sensul de a muta sume acolo unde există proiecte mature și unde se pot realiza investițiile până la sfârșitul perioadei de punere în aplicare a PNRR-ului, adică anul viitor, august 2026”,a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR: Renegocierea PNRR-ului trebuie realizată cât mai curând
Oficialul a menționat întârzierile semnificative din sectorul sanitar și cel de mediu, cauzate de lipsa unei pregătiri adecvate, care au dus la stagnarea investițiilor.

PNRR. Sursa foto: Arhiva EVZ
De asemenea, Hunor a evidențiat că există domenii în care fondurile pot fi utilizate eficient, cu condiția să fie relocate. „Există zone unde se poate absorbi mai mulți bani, așa că renegocierea PNRR-ului trebuie realizată cât mai curând”, a adăugat el.
Hunor: Suntem pregătiți să ne asumăm responsabilitatea guvernării
Kelemen Hunor a afirmat, de asemenea, că UDMR este dispus să își asume responsabilitatea guvernării și că este necesar un guvern cu o susținere parlamentară majoritară din partea PSD, PNL, USR, UDMR și minorităților.
El a subliniat importanța unui acord politic detaliat, inclusiv în ceea ce privește fiscalitatea și reforma statului, menționând că un astfel de acord de coaliție este o garanție că, în condiții dificile, coaliția poate funcționa eficient.
„Suntem pregătiţi să intrăm la aceste discuţii începând de mâine şi suntem dispuşi să asumăm şi guvernarea şi, bineînţeles, responsabilitatea guvernării, cu bune şi cu rele, dacă va exista o soluţie găsită împreună cu celelalte partide care doresc să vină în guvernare. Am susţinut că este nevoie de o coaliţie majoritară.
Guvernul minoritar nu este astăzi o soluţie, nu este o opţiune bună. Prioritatea numărul unu pentru fiecare dintre noi trebuie să fie să avem un guvern cu o susţinere parlamentară majoritară. Asta înseamnă PSD, PNL, USR, UDMR, Grupul Minorităţilor Naţionale şi vom discuta în acest sens cu colegii noştri din toate formaţiuni politice”, a mai afirmat Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni.