Udinese anunță că Răzvan Sava a fost operat. Când se va putea întoarce portarul pe teren
- Raluca Dan
- 2 martie 2025, 08:12
Răzvan Sava. Sursa foto: udinese.itRăzvan Sava, portarul român al echipei Udinese, a fost supus unei intervenții chirurgicale la un deget al mâinii drepte. Conform comunicatului oficial al clubului italian, operația a fost realizată cu succes. Sava urmează să înceapă recuperarea și ar putea reveni la antrenamente în aproximativ o lună și jumătate, având șansa să joace din nou pentru Udinese pe parcursul acestui sezon din Serie A.
Udinese anunță că operația lui Răzvan Sava a fost un succes
Clubul Udinese a făcut anunțul sâmbătă pe site-ul oficial al echipei, chiar înaintea meciului de pe teren propriu cu Parma.
„Udinese Calcio anunţă că intervenţia chirurgicală de reducere a fracturii la al cincilea deget de la mâna dreaptă, căreia i-a supus Răzvan Sava, a fost perfect reuşită”, a transmis grupul.
Răzvan Sava va începe imediat procesul de recuperare, iar perioada estimată pentru refacere este de aproximativ o lună și jumătate. Astfel, în acest contecxt, portarul va lipsi de la primele meciuri din preliminariile pentru CM 2026, cu Bosnia și Herțegovina și San Marino, programate la sfârșitul lunii martie.
Anternorul echipei: Sper să fie disponibil pentru ultimele etape
Portarul a suferit o fractură la un deget al mâinii drepte. Până în acest moment al sezonului, portarul român a participat la 11 jocuri pentru Udinese în Serie A.
„Ar trebui să fie indisponibil cel puțin treizeci de zile. O veste nefericită pentru antrenorul Runjaic, care, pe parcursul sezonului, a fost deja nevoit să renunțe la portarul titular, Okoye, victima unei leziuni la ligamentul scafolunat al încheieturii drepte. În așteptarea meciului cu Parma, al treilea portar, Edoardo Piana, se pregătește să intre în acțiune”, a scirs publicația Gazzetta dello Sport, acum câteva zile.
Kosta Runjaic, tehnicianul echipei Udinese, a oferit și el o declarație referitoare la accidentarea lui Sava.
„Îmi pare rău pentru el, mai ales că se afla într-o creștere de formă și era important pentru noi. Sper să fie disponibil pentru ultimele etape”, a declarat anternorul.