Ucraina, generalul polonez Biniek: „Kievul era pregătit de război din 2016”
- Adriana Popescu
- 22 noiembrie 2022, 13:16
Trupele speciale ucrainene au fost antrenate deja din 2016 de trupele speciale ale NATO.
Obiectivul a fost cel de a crea o mișcare partizană: se conştientiza puternic că, mai devreme sau mai târziu va avea loc o invazie a Rusiei'', dezvăluie Mieczyslaw Biniek, generalul polonez care a fost comandant strategic adjunct al NATO și care a luptat alături de americani în Iran, Afganistan și Siria, într-un interviu acordat publicaţiei italiene La Repubblica.
„Operațiuni secrete în teritoriile ocupate” - tema unor exerciții de antrenament
''Nu pot intra în detalii'', a spus Mieczyslaw Biniek, ''dar unul dintre multele antrenamente a avut ca temă chiar ''Operațiuni secrete în teritoriile ocupate''
Specialiștii NATO ''au ascuns peste tot staţii radio, muniție, explozibili'', i-au învățat pe ucraineni ''cum să se miște, să se organizeze, cum să comunice''.
Oamenii de la Kiev ''au fost instruiți cu cele mai moderne mijloace de luptă, riguros defensive: obuziere, sisteme antiaeriene și antirachetă. Și una dintre baze a fost, de exemplu, la Yavorov, lângă Lviv, care nu întamplător a fost bombardată de ruși în primăvară''.
NATO a creat celule partizane „adormite” printre civili
NATO, conform reconstrucției lui Biniek, a creat celule partizane 'adormite' ascunse printre civili. De aceea ucrainenii au fost atât de pregătiți, atât de eficienți. Și nu doar acolo.
La Novofedorivka, baza aeriană din Crimeea, au existat doar două momente posibile pentru a lovi atat avioanele cat și piloții şi au atacat într-unul dintre aceste intervale. Cineva le-a dat informația în timp real: un partizan.
De asemenea NATO i-a învățat pe ucraineni să folosească ''Battlefield Management System'', BMS, o metodă de a integra spioni, sateliți și alte mijloace de comunicare și de a lovi ținte în timp real''. Aşa se explică, conchide generalul polonez Biniek, de ce ucrainenii ''i-au ucis, de exemplu, la începutul războiului pe toți acei generali ruși'', notează ilsole24ore.com.
(Traducerea Rador)