Parchetul general ucrainean, anunț despre atrocitățile ruşilor. Au fost descoperite „patru locuri” de tortură, în patru clădiri, la Herson. Video

Parchetul general ucrainean, anunț despre atrocitățile ruşilor. Au fost descoperite „patru locuri” de tortură, în patru clădiri, la Herson. VideoSursa foto: Twitter

Parchetul de la Kiev a anunţat că a descoperit „patru locuri” de tortură, în patru clădiri, la Herson. Acestea au fost folosite de către ruși în perioada celor opt luni cât au ținut sub ocupație oraşul din sudul Ucrainei

Parchetul ucrainean a anunţat luni că a descoperit „patru locuri” de tortură folosite de ruşi la Herson pe timpul celor opt luni de ocupaţie a acestui oraş din sudul Ucrainei, până la preluarea controlului trupelor ucrainene, la 11 noiembrie, iar oraşul anchetează, la zece zile de la eliberarea oraşului cu privire la posibile crime de război comise de ruşi în această perioadă a ocupaţiei

Cele patru locații erau centre de arest preventiv, un departament de poliție și o clădire de birouri, iar persoanele reținute în aceste locații au fost supuse atât torturii fizice, cât și psihologice.

Ucraina denunţă „crimele de război” şi „atrocităţile” din această regiune

„La Herson, procurorii continuă să stabilească crimele făcute de armata din Rusia: locuri de tortură au fost stabilite în patru clădiri”, anunţă într-o postare pe Telegram parchetul ucrainean.

Kievul a denunţat în mai multe rânduri de la eliberarea oraşului, „crime de război” şi „atrocităţi” ruseşti în această regiune ucraineană.

Poliția a confiscat părți de bastoane de cauciuc, o bâtă de lemn, un dispozitiv de electrocutare și gloanțe în pereți. În ultimele zile, Kievul a acuzat forțele Moscovei de comiterea unor abuzuri oribile.

În declarația de luni se precizează că ofițerii ucraineni continuă să adune dovezi a ceea ce ei numesc crime comise de armata rusă. Rusia a negat în mod repetat că a comis atrocități în timpul războiului.

Potrivit parchetului, anchetatori ucraineni s-au dus în ”patru” imobile, în ”centre de detenţie provizorie” - de dinainte de război -, ”în care, la cucerirea oraşului., ocupaţii au deţinut în mod ilegal persoane şi le-au tortural în mod brutal”.

„Bucăţi de bastoane din cauciuc, o bâtă de lemn, un aparat folosit de către ocupanţi pentru a electrocuta civili, o lampă cu incandescenţă şi gloanţe (...) au fost confiscate”, precizează aceeaşi sursă, la zece zile de la recucerirea Hersonului de către armata ucraineană.

„Lucrări în vederea stabilirii camerelor de tortură şi de detenţie ilegale ale persoanelor continuă”, anunţă Parchetul General ucrainean, care subliniază că vrea ”să identificve toate victimele”.

De la eliberarea Hersonului, la 11 noiembrie, Kievul a denunţat în mai multe rânduri ”crime de război” şi ”atrocităţi” ruseşti în regiunea Herson. Moscova nu a reacţionat, în acest stadiu, faţă de aceste acuzaţii, informează Reuter.