Calendar Ortodox, 30 martie. Sfântul Ioan Scărarul, cel care a trăit 40 de ani într-o peșteră

Calendar Ortodox, 30 martie. Sfântul Ioan Scărarul, cel care a trăit 40 de ani într-o peșteră Sursa:doxologia.ro

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 30 martie, pe Sfântul Ioan Scărarul, care și-a dedicat viața credinței. A scris cartea Scara Paradisului, care ne descrie viața duhovniceasca sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu.

Calendar Ortodox. Sfântul Ioan Scărarul a viețuit între anii 578 și 649. A intrat în cinul monahal la vârsta de 16 ani. Sfantul Ioan Scărarul l-a avut ca povățuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După moartea părintelui sau duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peșteră, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani. A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai.

Despre Ioan Scărarul se spune că ar fi fost dominat atât în sens figurat, cât și în sens spiritual de doi munți: Sinai și Tabor. De Sinai, pentru că a trăit atât de aproape de el, iar vecinătatea aspră trebuie să-i fi amintit adesea de scena din Ieșirea, 20. De Tabor – ca loc al anunțării slavei lui Hristos, scena la care probabil că medita adesea fiind cea a Schimbării la Față a Mântuitorului.

Calendar Ortodox. Scara paradisului

El este autorul lucrării "Scara", carte care ne descrie viața duhovniceasca sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. Lucrarea a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae și se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biserica i-a închinat Sfantului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paști. Sfantul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Manastirea Sinai. Însă, pentru erudiția și cultura sa, este numit și Ioan Scolasticul. Numele de "Scărarul" sau Climacus, vine de la principala sa opera, intitulată Scara Paradisului.

Rugăciunea Sfântului Ioan Scărarul

Locuitor al pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioan; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon

Pe 30 martie este pomenita și Sfânta Euvula, mama Sfântului Pantelimon. Deși soțul său era senator păgân, ea îmbrățișase tainic credința în Hristos și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu, trecând la cele veșnice pe când Pantelimon era copil.

Tot în data de 30 martie mai sunt pomeniți:

- Sfântului Proroc Ioad;

- Sfântului Cuvios Ioan;

- Sfântului Ioan, patriarhul Ierusalimului;

- Sfântului Mucenic Zaharia cel Nou.