Piesa „Tache, Ianke și Cadâr”, una dintre cele mai iubite comedii ale teatrului românesc, are la bază personaje reale din Bârladul începutului de secol XX. Scrisă de Victor Ion Popa, opera reflectă atmosfera multiculturală a unui târg moldovenesc, cu oameni pe care autorul i-a cunoscut în copilărie, în zona Podului Pescăriei din Bârlad.

Personajele din „Tache, Ianke și Cadâr” au existat în viața reală

Deși intriga piesei este o ficțiune dramatică, personajele au fost inspirate de negustori reali.

Cadâr, personajul turcului mucalit și bonom, ar fi avut ca model un anume Gheorghe Bizim, cunoscut localnicilor sub porecla „Turcu”. De fapt, Bizim era român, iar numele lui provenea din limba turcă, cu sensul de „al meu”. Vindea borș, gaz și alte mărunțișuri. Una dintre fiicele sale a fost chiar Aristița Romanescu, devenită ulterior o figură cunoscută în lumea artistică. Alte surse îl asociază pe Cadâr cu un bragagiu sârb, Ristici, care vindea halviță și bomboane.

Ianke, evreul sentimental și pragmatic din piesă, s-ar fi inspirat din Ițic Pincu Finkelstein, zis moș Kaner, un tinichigiu din Bârlad. Din prăvălia lui se putea cumpăra și alte lucruri folositoare în gospodărie, fiind cunoscut pentru seriozitatea sa.

Românul Tache a fost inspirat de un negustor pe nume Peiu, care avea un magazin de încălțăminte – ghete, bocanci și cizme. Deși cei trei negustori nu aveau prăvăliile unul lângă altul, cum sunt în piesă, existența lor a rămas vie în memoria localnicilor, iar Victor Ion Popa a construit în jurul lor povestea de prieteni și înțelepciune, arată Historia.

O piesă despre toleranță, umor și prietenie

„Tache, Ianke și Cadâr” surprinde nu doar viața de zi cu zi a negustorilor dintr-un târg moldovenesc, ci și relațiile interetnice și interreligioase, tratate cu umor și empatie.

În ciuda diferențelor de origine, cultură sau religie, personajele împărtășesc aceleași frământări: grija pentru afaceri, viața de familie și legăturile cu comunitatea. Piesa rămâne relevantă prin mesajul său profund de toleranță, prietenie și solidaritate.

Premiera piesei a avut loc în seara de 25 martie 1932, pe scena Teatrului „Maria Ventura” din București, în regia autorului. De-a lungul timpului, a fost pusă în scenă în numeroase teatre din România și din străinătate, devenind o veritabilă piese de repertoriu.

Una dintre cele mai apreciate montări a fost cea a Teatrului Naţional „IL Caragiale” din București, cu o distribuție de legendă: Marin Moraru, Radu Beligan și Gheorghe Dinică, care au dat viața memorabilă celor trei prieteni.