Geoană: România devine capitală internațională în domeniul cibernetic
- Maria Dima
- 19 februarie 2021, 23:30
România devine o capitală internațională în domeniul cibernetic și al rezistenței la vulnerabilități, atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană, prin cele două centre găzduite la București, a spus astăzi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la un briefing pentru presa română.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a oferit mai multe detalii despre propunerea care este acum pe masa aliaţilor privind un fond comun NATO pentru misiuni de descurajare și apărare, în special pe flancul estic. Mircea Geoană a explicat că Alianţa vor putea astfel să acopere o parte măcar din costurile unor misiuni și să fie atenuate disparitățile actuale de prezență pe flancul estic.
„Faptul că aliații ar putea agrea că trebuie să finanțăm în comun mai mult din ceea ce facem ca "Deterrence and Defence" nu va afecta obligațiile pe care statele NATO le au cu privire la cei 2% și cei 20% minim pentru investiții în echipamente moderne.
Cât de mult decid națiunile ca această finanţare în comun să se acopere din aceste operațiuni pe care le dezvoltăm e o decizie pentru care o vom lua în comun, putea a putea ca la întâlnirea miniştrilor de externe şi după aceea, la summit, să luăm nişte decizii extrem de concrete cu privire la calea de urmat.
Această nouă modalitate, această modalitate, de fapt, întărită, ar putea conduce, practic, la o creștere nu a contribuției națiunilor la bugetul NATO, cât la faptul în care, prin bugetul militar și bugetul civil, se finanțează o astfel de situație”, a declarat Geoană la RRA.
Geoană: România devine capitală internațională în domeniul cibernetic
Pe agenda NATO în pregătirea summit-ului de anul acesta se află și noile tehnologii și interoperabilitatea lor, care, a spus Mircea Geoană, poate fi obținută inclusiv prin sistemul de planificare al Alianței, prin care se stabilesc țintele și capabilitățile. Secretarul general adjunct a remarcat că România are nu doar în NATO, ci și în Uniunea Europeană un profil în creștere în materie de securitate cibernetică și rezistență la vulnerabilități:
„Eu văd Centrul European de Cyber și centrul oferit atât UE, cât şi NATO, de reziliență, ca fiind independente, dar oarecum complementare. Există deja un centru de cyber al Consiliului Europei la București. Deci, ceea ce vedem, mai multe start-ups românești care încep să lucreze în zona de inovare, foarte mulţi specialişti pe IT.
Sper să vedem mai mulţi specialişti din România și pe hibrid şi pe cyber. Cred că România, în acest moment şi Bucureștiul, în particular, începe să devină o mică capitală internațională pe aceste specializări. Cyber, reziliență, ele sunt oarecum interdependente”.
În ce privește decizia de extindere a misiunii NATO de antrenament şi dezvoltare de aptitudini pentru militarii irakieni, Mircea Geoană a explicat că deocamdată, aliații discută formulele și componentele, inclusiv numărul de militari, pentru că ofertele aliaților sunt diverse, în funcție de disponibilități. Ce e clar, însă, e că NATO își dorește și specialiști civili în misiunea din Irak. Aceasta va cuprinde 4.000 de persoane.