Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
De zeci de ani, în România funcţionează o schemă foarte bine pusă la punct, de ucidere a câinilor comunitari, care aduce lunar celor care o aplică, zeci de milioane de euro.
Veţi spune, probabil, că acum, când nenorocirile vin peste noi în fiecare zi, ne doare de câinii comunitari şi nu de oamenii care suferă. Ba ne doare şi de unii, şi de alţii. De oameni în primul rând. Mai ales că pentru doua oară, ni s-a furat Paştele. Prima, în pandemie, când s-au înschis bisericile şi nu am avut voie să mergem să luăm Lumina Sfântă. Trebuia să aşteptăm, că vor veni oamenii lui Arafat să ne-o aducă cu maşina cu girofar.
Apropo de Arafat. Telefonul lui sună, de câteva zile, ocupat.
Dar acesta este un subiect de care ne vom ocupa data viitoare. Acum, ne-au furat a doua oară sărbătoarea. Bisericile sunt deschise, dar ne-au furat bucuria celei mai mari sărbători a creştinătăţii, prăvălind peste noi toate nenorocirile unor conducători incapabili, ceea ce, cred eu, este mai grav decât prima oară.
Veţi vedea imediat că există, totuşi, o legătură între situaţia noastră de acum, şi schema cu uciderea câinilor. Pentru că este vorba despre bani publici sifonaţi către nişte privaţi. Privaţi pe bani publici. Şi nu puţini, ci zeci de milioane de euro. Adică, tocmai banii de care se plâng guvernanţii că nu-i au şi ne cocoşează pe noi cu biruri şi accize. Bani care, cum veţi vedea, totuşi, sunt. Dar se duc în buzunarele unor şmecheri, nederanjaţi de ani de zile de nimeni.
Schema de sifonare a banior publici este foarte simplă. Şi tocmai de aceea, extrem de eficientă.
Iată paşii urmaţi de cei care profită de pe urma câinilor fără stăpân.
Prima oară şi-au dat un act normativ, care are strecurat în el o şopârlă. O portiţă folosită pentru sifonarea banilor publici. Actul normativ este OUG nr 155 din 21 noiembrie 2001. OUG spune la articolul 2, alineatul 1: „Consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a amenaja din fonduri proprii, în funcţie de necesităţi, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei câini care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice”.
Până aici, totul bine şi civilizat. Câinii vagabonzi pot deveni un pericol pentru oamenii din localitate, iar primăria trebuie să aibă grijă de cetăţeni. Numai în Bucureşti, în inima capitalei, avem două cazuri, un copil şi o femeie, devoraţi de vii.
Acum vine însă portiţa prin care fug banii. În acelaşi OUG, la alineatul 3 al aceluiaşi articol, se spune: „În cazul în care este posibil, serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi concesionate potrivit reglementărilor legale în vigoare”.
Mai pe înţeles, dacă o primărie nu este capabilă să angajeze nişte hingheri, apelează la nişte hingheri privaţi.
Următorul pas al mega-afacerii este şi cel mai important. Multe unităţi administrativ teritoriale (UAT-uri) nu şi-au făcut serviciul propriu de ecarisaj. Dar legea îi obliga să scape de câinii fără stăpân. Şi atunci, ce s-au gândit primarii şi consiliile locale. Toate la unison, de parcă ar fi gândit cu acelaşi creier. Să se strângă în nişte asociaţii. Asociaţii care să se adreseze unor ONG-uri care să gestioneze situaţia câinilor.
Cel de-al treilea pas este şi ultimul, adică sifonarea banilor.
Iată schema. Pentru a face parte dintr-o astfel de asociere, fiecare UAT plăteşte o taxă de înscriere. De regulă, de câteva mii de euro. După care, construiesc un adăpost pentru câini, pe care îl dau cadou unui ONG care moare de grija câinilor comunitari. Adică, adăpostul este construit tot pe bani publici. Mai departe. Pentru că fac parte din aceste organizaţii, UAT-urile plătesc o cotizaţie lunară. Ai, n-ai câini comunitari, ţi i-a ridicat, nu ţi i-a ridicat ONG-ul cu care asociaţia de UAT-uri are contract, plăteşti.
Taxa este, în medie, cam de 1.500 de euro pe lună. Nu par bani mulţi pentru o primărie. Dar, dacă socotim că numai la Uzunu, judeţul Giurgiu, sunt în asociaţie 52 de primării, vedeţi că lumar, în buzunarul ONG-ului se strâng mai mult de 52 de mii de euro. Asta fără să facă nimic. Pentru că restul serviciilor prevăzute de lege, adică, ridicarea câinilor, ciparea, sterlizarea, mâncarea, cazarea în cuşti, eventualele tratamente medicale şi eutanasierea se plătesc separat.
Pentru că legea prevede că toate acestea nu se pot face decât într-un cabinet medical specializat şi că acesta trebuie să aibă cel puţin un medic veterinar şi un asistent veterinar. Aici, la aceste cabinete veterinare, îi vom găsi pe adevăraţii profitori ai acestei afaceri extrem de bănoase. ONG-urile nu pot face aceste servicii, pentru că nu au veterinari. Atunci încheie contracte cu un cabinet veterinar. Fix cabinetul prin care se sifonează banii publici.
Deci, iată schema pe scurt.
Se face o asociere de UAT-uri. Acestea plătesc o taxă de înscriere şi apoi lunar varsă o sumă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de euro lunar drept cotizaţie. Asociaţia respectivă face contract cu un ONG. ONG-ul face contract pe bani mulţi cu un cabinet veterinar. Unde ajung banii din cotizaţii şi cei din serviciile medicale, plătiţi din banii publici. Adică din fondurile primăriilor.
Desigur, se mai fac şi alte matrapazlâcuri, începând cu hrana insuficientă, deşi ea este decontată, astfel încât câinii din cuşti ajung să se manânce între ei şi terminând cu prinderea câinilor într-o localitate, decontarea acestui serviciu de către primăria respectivă şi apoi eliberarea lor pe teritoriul unui alt UAT, şi din nou capturarea şi decontarea acestui serviciu de către primăria respectivă. Astfel încât un câine capturat, ajunge să facă până la adăpost mai multe „escale” prin diferite localităţi, escale care costă fiecare UAT în parte unde poposeşte fără voie. Dar acestea, aşa cum am spus, sunt matrapazlâcuri. Bani foarte mulţi, de ordinul zecilor de mii de euro lunar, se sifonează din fondurile publice prin schema pe care am descris-o.
Care funcţionează de foarte mult timp şi nimeni nu s-a gândit să-i pună capăt, deşi la conducerile primăriilor care cotizează s-au perindat zeci de primari, de pe la toate partidele. Iar schema o întlnim în toată ţara.
Şi nimeni nu vrea să scape de câinii comunitari, pentru că ei sunt sursă de venituri. Aşa se explică faptul că, deşi în fiecare lună se decontează bani mulţi pentru capturtare, sterlizare, închidere în adăpost şi eutanasiere, numărul câinilor comunitari pentru care se fac deconturile, nu scade de atâţia ani de zile.
