Turcescu, analiză asupra lumii în 2026: America își distruge propria construcție

Turcescu, analiză asupra lumii în 2026: America își distruge propria construcție Sursa foto: Pixabay

Robert Turcescu și Adrian Severin au deschis anul 2026 cu o discuție amplă despre schimbările majore din politica globală, într-o ediție a podcastului „Hai Live cu Turcescu”. Tema centrală: prăbușirea ordinii internaționale construite după 1945 și intrarea într-o etapă dominată de forță, militarizare și înțelegeri între marile puteri.

Robert Turcescu, analiză asupra lumii

Robert Turcescu a anunțat revenirea podcastului, după o perioadă de absență. „La mulți ani pe 2026, hai recunoaște-ți, recunoaște-ți că v-am lipsit noi toți, nu numai eu, bineînțeles că nu despre mine este vorba, dar și voi nouă.”

Jurnalistul a subliniat că începutul de an găsește lumea într-o stare de confuzie și tensiune accentuată, făcând trimitere la evenimentele internaționale recente și la neliniștea generală. „Toată lumea îngrijorată cu moficul, îi luăm avionul unii cu șor, adică au fost întrebări de ce, cum vin impozitele, ce se întâmplă, nu?”

Invitatul permanent al emisiunii, Adrian Severin, a conturat o analiză geopolitică amplă, afirmând că lumea asistă la două conflicte majore, de natură sistemică.

„Eu cred că pe de o parte asistăm la două război de independență. Război de independență al Americii față de Europa și război de independența al Europei față de Statele Unite ale Americi.”

Fostul ministru de Externe a susținut că atât ordinea bipolară, cât și cea unipolară au fost construcții americane, iar în prezent SUA își demolează propriul sistem.

„Și ce vedem noi azi în Venezuela, în Groenlanda, în Nigeria, în Iran, în Ucraina, dacă vreți, în Marea Chinei, America își distruge propria construcție.”

Prăbușirea „visului american”

Potrivit lui Severin, principalul semn al declinului este militarizarea politicii americane. „Militarizarea politicii americane… Bombardăm unde vrem și unde nu vrem. Ăsta nu este semn de putere. Asta este semn de disperare și de slăbiciune.”

Adrian Severin a povestit și despre pierderea atractivității simbolurilor care au definit influența globală a SUA timp de decenii. „Visul american s-a spulberat, Hollywood este în faliment, McDonald's ne oferă hamburgeri nesănătoși, Coca-Cola ne-am săturat de ea.”

În opinia sa, Americii i-a mai rămas aproape exclusiv puterea militară. „Americii nu i-a mai rămas decât puterea militară. Nu ne poate convinge cu Vistula Americă, nu ne poate convinge cu Hollywoodul.”

Europa, „la pământ” ca proiect

Discuția a abordat și situația Uniunii Europene, descrisă de Severin într-un ton extrem de critic: „Europa este la pământ. Europa este la pământ ca realitate a zilei, cât și ca proiect. Ea nu mai are nicio viziune.”

În acest context, Turcescu a ridicat problema lipsei de repere pentru societățile occidentale: „Unde ne uităm? Cum facem în momentul de față să supraviețuim?”

România, între apartenență și vulnerabilitate

Adrian Severin a declarat că își dorește să trăiască în continuare în Europa și în România, în ciuda problemelor actuale. „Eu vreau să trăiesc în Europa… Iar în Europa îmi place să trăiesc în România.”

Totuși, el a avertizat că modelul european de viață este subminat chiar de cei care l-au construit și l-au protejat. „Nu mai putem spera că acest model de viață este suficient de viabil… pentru că el este distrus de către chiar cei care l-au creat.”

Spre finalul discuției, Robert Turcescu a avansat ipoteza unei înțelegeri informale între SUA, Rusia și China privind împărțirea sferelor de influență globale. Adrian Severin a confirmat că o astfel de logică este plauzibilă.

„Sunt convins că există o înțelegere între cel puțin cei trei mari la ora actuală și anume SUA, Rusia, China.”

În acest context, Severin a susținut că Donald Trump nu acționează haotic, ci strategic: „Cred că domnul Trump face pe nebunul, nu este nebun.”

Concluzia fostului ministru este una sumbră, dar clară: dreptul internațional este abandonat de marile puteri, iar lumea intră într-o fază periculoasă: „Această declarație arată tocmai sfârșitul începutului. Începutul unei noi ordini.”

Un comentariu

  1. Mircea DARABANTU spune:

    Merita comentați acești doi "panglicari"? Unul este un pușcăriaș eliberat, celălalt ţuţăr al Neamţu-lui Patri(h)ot...