SUA, mai puține locuri de muncă. În luna august, crearea de locuri de muncă în Statele Unite a înregistrat o încetinire mai accentuată decât se anticipa. Aceasta constituie un indiciu semnificativ că economia SUA, care a demonstrat o surprinzătoare rezistență, ar putea începe să scadă.
SUA se confruntă acum cu o scădere semnificativă a locurilor de muncă. Miercuri, s-a raportat că angajatorii din sectorul privat au înregistrat o creștere de doar 177.000 de locuri de muncă în luna august. Cifră mult sub totalul revizuit de 371.000 de locuri adăugate în luna iulie.
Încetinire neașteptată a locurilor de muncă în SUA
Potrivit unui sondaj realizat de Dow Jones, economiștii anticipau că în luna august vor fi create 200.000 de locuri de muncă.
De asemenea, ADP a comunicat că ritmul de creștere a salariilor a încetinit. Atât pentru cei care au schimbat locul de muncă, cât și pentru cei care au rămas în pozițiile lor actuale.
„Cifrele din această lună sunt în concordanţă cu ritmul creării de locuri de muncă anterior pandemiei. După doi ani de câştiguri excepţionale legate de redresare, ne îndreptăm către o creştere mai durabilă a salariilor şi a ocupării forţei de muncă, pe măsură ce efectele economice ale pandemiei se retrag”, a declarat Nela Richardson, economist şef la ADP, într-un comunicat de presă.
Economia SUA, în balanță
Stabilitatea pieței muncii a reprezentat un factor esențial pentru creșterea mai robustă decât anticipau analiștii în anul 2023.
În luna iulie, Rezerva Federală a decis să majoreze ratele dobânzilor la cel mai înalt nivel din ultimii 22 de ani. Președintele Fed, Jerome Powell, a subliniat recent că banca centrală este pregătită să continue creșterea acestor rate în cursul acestui an.
Tradițional, raportul ADP a fost privit ca un indicator al ceea ce va dezvălui raportul lunar al Departamentului Muncii privind ocuparea forței de muncă.
Totuși, în ultimul an, firma și-a ajustat metodologia. Ceea ce a dus la o mai mică claritate a tendințelor sale predictive. Raportul oficial al Departamentului Muncii privind ocuparea forței de muncă urmează să fie publicat vineri.
În luna iulie, companiile din Statele Unite au creat 187.000 de locuri de muncă. Tot atunci, rata șomajului a scăzut ușor. Situația semnalează o economie rezilientă, deși cifrele sunt sub așteptările experților.